Sari direct la conținut

Cine era Abu Mahdi al-Muhandis, ucis de americani în Bagdad: Adevăratul lider operațional al Hashd al-Shaabi era considerat omul Iranului în Irak

HotNews.ro
Abu Mahdi al-Muhandis, Foto: Agerpres
Abu Mahdi al-Muhandis, Foto: Agerpres

Abu Mahdi al-Muhandis, ucis și el în raidul american de vineri, era considerat omul Iranului la Bagdad și inamicul numărul unu din Irak pentru Statele Unite, de decenii, scrie AFP.

Acesta a murit alături de bunul său prieten Qassem Soleimani, al cărui prim-locotenent pentru Irak a fost timp de decenii.

Pe numele său real Jamal Jaafar Ibrahimi, numărul doi în Hashd al-Shaabi, coaliție paramilitară majoritară pro-Iran, era cunoscut ca al-Muhandis, inginerul, în arabă.

Ultima oară a fost văzut în public marți. Atunci făcea parte dintr-un cortegiu funerar pentru cei 25 de combatanți pro-Iran uciși de aviația americană. Acest cortegiu este cel care a participat la atacarea ambasadei americane.

„Niciun echivalent”

Cunoscut pentru pozițiile anti-americane virulente dinainte de ocupația armată care a urmat invaziei Irakului în 2003, Abu Mahdi al-Muhandis „este exemplul perfect al manierei în care Iranul a țesut rețeaua sa de locotenenți în Irak”, a explicat pentru AFP Phillip Smyth, specialist în grupările șiite armate.

„El este legat de toate rețelele principale ale Iranului în Irak. Nu are niciun echivalent, este încarnarea perfectă” a acestor legături țesute de-a lungul deceniilor, arată acest expert.

Bărbatul cu barbă albă, care apărea în public, pe front sau la conferințe în costum sau în uniformă militară, s-a născut în 1953 la Basra, imensul oraș petrolier din sudul Irakului, la granița cu Iranul.

În anii 1980, bărbatul, care avea deja dublă cetățenie irakiano-iraniană și vorbea curent limba farsi, conducea lupta împotriva dictatorului Saddam Hussein din cealaltă parte a graniței.

Era atunci un înalt comandant al brigăzilor Badr, unități ale combatanților irakieni instruite de Iran pentru a lupta în războiul împotriva Irakului (1980-1988). În acest deceniu, a fost acuzat că a fost implicat în atentatele sângeroase împotriva ambasadelor Franței și Statelor Unite din Kuweit în 1983.

A fost condamnat în contumacie la moarte pentru aceste atentate.

Cu toate acestea, în 2005 petrece o scurtă perioadă în Parlamentul irakian în cadrul unui nou sistem politic, creat de dușmanul său american în Irakul post-Saddam Hussein, unde revine.

În Irak, a ajutat la formarea brigăzilor Hezbollah, o facțiune pro-Iran integrată în Hashd al-Shaabi, și pe care Washingtonul o acuză că s-a aflat în spatele unei recente serii de atacuri cu rachete care au vizat interese americane în Irak.

În 2009, brigăzile Hezbollah și Abu Mahdi al-Muhandis au fost plasați pe lista americană a „teroriștilor”. Statele Unite îl acuzau pe comandantul irakian de controlul unor „rețele de trafic de arme” și de „participarea la atentate împotriva ambasadelor occidentale și tentative de asasinat în regiune”.

„Inamicul numărul 1”

Pentru specialistul Michael Knights, este „dușmanul inveterat numărul 1 al Statelor Unite”, mai mult chiar decât toate celelalte facțiuni pro-Iran din Irak.

Adevăratul lider operațional al Hashd – chiar dacă oficial era numărul 2 – a lucrat asiduu pentru a face din această organizație una care să nu fie niciodată în totalitate sub controlul premierului sau sub comanda forțelor regulate, arată acest expert.

Și-a atras atât loialitatea combatanților Hashd dar și venituri substanțiale. În opinia lui Knights, Abu Mahdi al-Muhandis era „sistemul nervos central” al Gardienilor Revoluției, armata ideologică a Iranului.

Dar, în ciuda importanței sale, era foarte tăcut. În timpul verii, însă, a ieșit din această tăcere pentru a acuza Statele Unite și Israelul că se află în spatele unor misterioase lovituri aeriene care au vizat mai multe baze ale Hashd.

Dificil acum de imaginat cine îl va înlocui, spune Smyth. Deoarece va fi greu de găsit un om cu o astfel de proximitate ideologică și personală cu Iranul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro