Sari direct la conținut

VIDEO Joe Biden, primul discurs după căderea Afganistanului: Misiunea noastră nu a fost niciodată construirea unei națiuni / Liderii afgani au renunțat la luptă și au fugit din țară / Nu voi repeta greșelile trecutului

HotNews.ro
Joe Biden, Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Joe Biden, Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Președintele Joe Biden a susținut luni la Casa Albă primul său discurs după căderea Afganistanului, afirmând că misiunea Statelor Unite nu a fost niciodată de a construi o țară și că își apără ferm decizia de a retrage trupele americane.

Mii de civili disperați au luat cu asalt aeroportul din Kabul în speranța că vor prinde un ultim zbor care să îi evacueze din țară, Pentagonul anunțând că toate zborurile către și dinspre capitala afgană au fost suspendate din cauza persoanelor care au intrat pe pistele de aterizare și au încercat să se agațe de avioane.

Discursul președintelui Joe Biden vine în contextul în care acesta și administrația sa au fost ținta unor critici dure din partea presei americane și internaționale pentru gestionarea evacuării, previziunile greșite asupra situației din Afganistan și deciziei de a decala evacuarea soldaților americani din țară.

Principalele declarații ale lui Joe Biden:

  • misiunea noastră în Afganistan nu a fost niciodată construirea unei națiuni
  • am argumentat timp de ani de zile că misiunea din Afganistan trebuie să fie axată asupra combaterii terorismului
  • amenințarea teroristă s-a extins dincolo de Afganistan
  • realitatea este că am avut de ales între a respecta înțelegerea încheiată de administrația Trump sau să reluăm luptele
  • am promis americanilor că voi fi mereu cinstit cu ei și adevărul este că lucrurile au evoluat mult mai rapid decât ne așteptam
  • am făcut planuri pentru toate situațiile posibile. Ce s-a întâmplat? Liderii afgani au renunțat la luptă și au fugit din țară
  • soldații americani nu ar trebui să lupte și să moară într-un război pe care afganii au refuzat să îl poarte
  • era greșit să trimitem mai multe trupe americane când liderii afgani nu au putut ajunge la o înțelegere
  • dacă forțele afgane nu se apără, încă un an în plus de prezență americană nu ar fi făcut nicio diferență
  • nu am vrut să repet greșelile trecutului de a rămâne și lupta într-un conflict care nu este în interesul Statelor Unite
  • scenele pe care le vedem în Afganistan sunt incredibil de dureroase
  • vom continua să susținem poporul afgan
  • am închis în siguranță ambasada noastră din Kabul
  • în următoarele zile vom transporta mii de cetățeni americani în afara Afganistanului
  • guvernul afgan a descurajat SUA din a organiza un exod în masă
  • vom continua să susținem plecarea în siguranță a aliaților noștri, vom răspunde rapid oricărui atac asupra oamenilor noștri
  • SUA își va apăra oamenii cu forță devastatoare dacă este nevoie
  • ceea ce se întâmplă acum s-ar fi putut întâmpla la fel de ușor peste 5 sau 15 ani
  • nu îmi regret decizia de a pune capăt luptelor SUA în Afganistan, nu voi cere soldaților noștri să lupte la nesfârșit în războiul civil al unei alte țări
  • știu că decizia mea va fi criticată dar nu voi lăsa această decizie pentru un alt președinte

Pe același subiect:

Urmărește pe HOTNEWS ultimele evoluții ale situației din Afganistan AICI.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro