Petrolul, „blestemul” dictatorilor din Venezuela

În acțiunile sale împotriva conducătorilor Venezuelei, care au culminat cu capturarea în Caracas a președintelui Nicolas Maduro și a soției acestuia, Donald Trump a invocat, în mod repetat, „petrolul, pământul și celelalte active” pe care această țară le-ar fi „furat” de la americani și pe care acum le vrea înapoi. Nici președintele SUA, nici alți apropiați de-ai săi nu au fost însă foarte specifici, dar dacă mergem înapoi în istoria recentă descoperim că petrolul s-a aflat mereu în mijlocul evenimentelor din această țară, de care americanii nu au fost niciodată străini.

În 2008, în orașul brazilian Campinas am întâlnit la un moment dat un localnic, cu care m-am împrietenit, și care a vrut neapărat să-mi ofere și alte perspective despre ce se întâmplă în America latină. Altele decât cele care apar în media tradițională internațională. 

„Lovitura de stat fascistă împotriva Venezuelei”

Ca o paranteză, în țările din America de Sud este foarte obișnuit să întâlnești oameni ferm convinși că presa internațională nu face decât să servească interesele „imperialismului american” și ascunde adevărul despre sărăcia și problemele cu care multe din aceste țări se confruntă. Evident că nu toți oamenii gândesc la fel, numai că cei care se declară „anti-imperialiști” sunt, de obicei, mult mai vocali și mai dispuși să-i convingă pe străini că, în realitate, „nu știu nimic”. 

Amicul din Campinas mi-a dat o carte, pe care am păstrat-o ca amintire, și care se cheamă „The fascist coup against Venezuela” („Lovitura de stat fascistă împotriva Venezuelei”). Cartea a adunat traducerile în limba engleză ale discursurilor lui Hugo Chavez, fostul președinte al Venezuelei, după ce acesta a supraviețuit loviturii de stat din 2002.

Atunci doar am răsfoit-o, dar mi-a rămas în minte că Chavez a vorbit foarte mult despre petrolul venezuelean și despre compania de stat petrolieră PDVSA (Petróleos de Venezuela SA), responsabilă, la vremea respectivă, pentru aproximativ 70% din veniturile statului.

De pildă, într-unul din discursurile sale, Chavez îi acuza pe managerii companiei că au salarii „până la cer”, în timp ce oamenii obișnuiți trăiesc în sărăcie. El a acuzat că manageii PDVSA se află, de fapt, în spatele complotului care a vrut să-l dea jos de la putere. 

Problemele cu compania petrolieră din Venezuela

Realitatea istorică este puțin mai complicată, pentru că, după ce a ajuns la putere pe cale democratică în 1999, Chavez a începutul să copieze modelul cubanez, ceea ce a nemulțumit mai multe categorii sociale, de la militari, oameni din biserică, politicieni de opoziție, până la simpli muncitori.

Dar Chavez se temea cel mai mult de compania petrolieră, care la vremea respectivă funcționa în mod complet autonom, și pe care conducătorul venezuelean dorea neapărat s-o subordoneze intereselor sale. 

De altfel, la începutul anului 2002, Chavez a început să-i schimbe pe managerii profesioniști ai PDVSA și să-i înlocuiască cu apropiații săi din Partidul Comunist. Mai mult, a făcut-o într-un mod umilitor pentru aceștia, bombastic, imitând într-o emisiune la tv gesturile unui arbitru de fotbal care elimină jucătorii de pe teren.

Primii care s-au revoltat împotriva lui Chavez au fost angajații din domeniul petrolier, care și-au apărat managerii. Dictatorul și susținătorii săi pretind însă, potrivit cărții „The fascist coup against Venezuela”, că, de fapt, managerii i-au obligat pe muncitorii din domeniul petrolier să facă grevă.

Cum s-au raportat americanii la lovitura de stat împotriva lui Chavez? 

Generalii care-l voiau dat jos pe dictatorul venezuelean i-au informat pe americani și le-au cerut chiar ajutorul. Ambasadorul SUA la Caracas de atunci, Charles Shapiro, le-a răspuns însă complotiștilor că Statele Unite nu susțin astfel de acțiuni, iar schimbarea guvernului trebuie să aibă loc doar prin alegeri. 

Mai mult chiar, ambasadorul american l-a informat pe Chavez că există posibilitatea unei lovituri de stat împotriva sa, însă acesta ar fi minimizat riscurile.

Mai departe, însă, la doar câteva ore după ce Pedro Carmona, liderul principalei federații patronale din Venezuela s-a declarat președinte interimar al țării, SUA s-au grăbit să-l recunoască.

Lovitura de stat a durat 48 de ore, între 11 și 13 aprilie 2002, pentru că Chavez a reușit să se întoarcă la putere, având totuși sprijinul unei bune părți din populație.

În discursurile sale post-evenimente, Chavez nu le-a reproșat nimic americanilor, ba chiar a mulțumit poporului american pentru sprijin. 

Dar asta nu l-a împiedicat însă să-și pună în aplicare planurile de a transforma Venezuela după modelul cubanez, mai ales în ceea ce privește compania petrolieră PDVSA.

În 2007, cu oamenii săi instalați în fruntea companiei PDVSA, dictatorul venezuelan a început naționalizarea proiectelor petroliere majore, operate de companii străine, cum ar fi cele americane, ExxonMobil și ConocoPhillips. 

Aceasta din urmă investise masiv în Venezuela în trei mari proiecte, Petrozuata, Hamaca și Corocoro, care au fost confiscate fără nicio despăgubire.

„Pentru cei dintre noi care lucram în industrie la acel moment, a fost un eveniment care a schimbat complet modul în care companiile percepeau riscurile de afaceri în Venezuela. Ceea ce a început ca un conflict corporativ s-a transformat într-una dintre cele mai mari cereri nerezolvate ale Statelor Unite împotriva unui guvern străin”, a explicat pentru publicația Forbes inginerul Robert Rapler, care în 2007 lucra în compania ConocoPhilips. 

Rapler mai scrie că firma americană s-a adresat arbitrajului internațional, iar cea mai recentă decizie a arbitrilor, din ianuarie 2025, spune că Venezuela trebuie să plătească 8,7 miliarde de dolari ca despăgubiri, plus dobânzi. Acești bani nu au fost achitați niciodată, mai spune fostul inginer de la ConocoPhilips.

O altă companie americană, e vorba despre ExxonMobil, a câștigat în 2012, la Camera Internațională de Comerț de la Paris, despăgubiri în valoare de 908 milioane de dolari, bani pe care, de asemenea, Venezuela nu i-a plătit.

Totuși, după cum scrie Washington Post, nu toate firmele americane au plecat din această țară. Chevron, de exemplu, nu a făcut-o și operează în continuare în Venezuela, iar jumătate din petrolul extras de aici ajunge tot în America. 

Pe bună dreptate însă, se pune întrebarea dacă Venezuela ar fi putut să plătească aceste despăgubiri, chiar dacă ar fi dorit s-o facă, având în vedere blocajul economic impus de SUA împotriva acestei țări. 

Dacă altădată, pe vremea când PDVSA nu era condusă de politrucii lui Chavez, această țară producea în jur de 3 milioane de barili pe zi, acum cantitatea este de sub un milion de barili pe zi (900.000), iar cea mai mare parte ajunge în China. 

„Poziția administrației Trump pur și simplu nu are nicio logică. Este ceva de genul: îmi datorezi niște bani, mergem în instanță, iar instanța decide: trebuie să-mi plătești suma aceasta. Începi să plătești, apoi prin impunerea unor sancțiuni, eu fac astfel încât să devină imposibil pentru tine să plătești datoria. Iar apoi te acuz că m-ai furat”, explica Francisco Rodriguez, un economist venezuelan de la Universitatea din Denver, citat de Washington Post, într-un articol de luna trecută.

Este greu de spus ce va întâmpla în Venezuela de acum înainte, după ce Trump a șocat o lume întreagă declarând că Statele Unite vor conduce această țară, cel puțin pentru o perioadă limitată. 

Ce este evident însă este interesul pentru petrolul acestei țări, care are cele mai mari rezerve din lume. 

„Vom reconstrui infrastructura petrolieră” și „vom recupera petrolul, pământul și alte active care ne-au fost furate”, sunt declarațiile președintelui american, unele care nu lasă niciun dubiu, asupra adevăratelor intenții ale loviturii date de americani în Caracas, în a treia zi a anului 2026. 

Asta chiar dacă Maduro, urmașul lui Chavez la conducerea țării, era un președinte nerecunoscut de aproape nimeni, fiind acuzat că a falsificat rezultatele ultimelor alegeri.