„Ungaria este sora Braziliei”. Jair Bolsonaro s-a întâlnit cu Viktor Orban, la o zi după întrevederea cu Vladimir Putin
Izolat la nivel internațional, președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a sosit joi la Budapesta, la o zi după vizita la Moscova unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin.
El s-a întâlnit cu premierul ungar Viktor Orban, susținând că „Ungaria este sora Braziliei”.
„Există un consens asupra valorilor: Dumnezeu, casă, familie, libertate”, a spus Bolsonaro, citat de MTI.
Este pentru prima dată când Ungaria primește un șef de stat al primei puteri din America Latină.
Relațiile dintre Brazilia și Ungaria s-au întărit în ultimii ani, datorită apropierii ideologice a celor doi lideri ai lor.
Orban este unul dintre puținii oficiali occidentali care au participat la ceremonia de iînvestire a lui Jair Bolsonaro la începutul anului 2019. De la revenirea sa la putere în 2010, Viktor Orban a fost interesat să creeze legături dincolo de granițele Uniunii Europene, unde acest apărător al valorilor „iliberale” este acuzat în mod regulat de atacuri la democrație. El a realizat astfel un proces de „deschidere către Est” a Ungariei, membră a UE, îndreptându-se spre Beijing și Moscova. Orban a fost, de asemenea, apropiat de fostul premier israelian Benjamin Netanyahu și de fostul președinte american Donald Trump, ambii oferindu-i „cel mai deplin sprijin” pentru alegerile din 3 aprilie.
În mijlocul unei ofensive diplomatice în preajma alegerilor în care Fidesz se confruntă cu o alianță fără precedent a opoziției, Viktor Orban a mers la Moscova la începutul lunii februarie, arătând relația bună pe care o are cu Vladimir Putin.