Sari direct la conținut

Donald Trump anunţă că reşedinţa sa din Florida a fost "percheziţionată" de FBI / Motivele percheziției

HotNews.ro
Ofiteri FBI la resedinta lui Donald Trump, Foto: Profimedia Images
Ofiteri FBI la resedinta lui Donald Trump, Foto: Profimedia Images

Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat luni că celebra sa reşedinţă din Florida, Mar-a-Lago, a fost „percheziţionată” de poliţia federală (FBI), transmite presa străină.

„Naţiunea noastră trăieşte vremuri întunecate, frumoasa mea casă, Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, este sub asediu şi a fost percheziţionată şi ocupată de numeroşi agenţi FBI”, a declarat el într-un comunicat, pretinzând că este supus unei „persecuţii politice”.

Republicanul nu a indicat motivele acestei operaţiuni, dar un fost ofițer FBI spune că ar avea legătură cu documente din Arhivele Naționale, luate de Trump și duse la locuința sa, potrivit rawstory.com. „Există un grad mediu spre înalt de certitudine că percheziția este legată de cazul documentelor din Arhivele Naționale… Timpul negocierii a trecut demult, ca și cel de a înapoia pur si simplu acele documente: Am ajuns la punct în care agenții FBI au convins un judecător că au dovezi ale comiterii unei infracțiuni. Și fiți convins că atunci când are loc o percheziție la casa unui fost președinte SUA, mandatul se obține de la cel mai înalt nivel al Departamentului de Justiție și al Procuraturii Generale.”, spune fostul ofițer.

Reamintim că Arhivele Naționale au cerut o anchetă, arătând că au de recuperat 15 cutii cu documente pe care Donald Trump le-a luat cu el după ce a părăsit Washingtonul în ianuarie 2021. Printre documentele din aceste casete se numără scrisori de la Barack Obama şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro