Militanții Hamas cu buldozere și deltaplane au lovit devastator cea mai puternică armată din Orientul Mijlociu. „Ne-au surprins şi au venit rapid din mai multe direcţii”
Israelul a fost prins cu garda jos după o campanie atentă de inducere în eroare care a facilitat atacul lansat sâmbătă de gruparea islamistă palestiniană Hamas, o lovitură devastatoare, care a permis unei forţe ce foloseşte buldozere, deltaplane şi motociclete să înfrunte cea mai puternică armată din Orientul Mijlociu, relatează Reuters.
Asaltul de sâmbătă, cea mai gravă breşă în apărarea Israelului de când armatele arabe au pornit războiul din 1973, a urmat după doi ani de subterfugii din partea Hamas, care au avut ca scop, pe de o parte, să păstreze secrete planurile sale militare, iar pe de altă parte, să convingă Israelul că nu ar dori o confruntare armată, notează News.ro.
În timp ce Israelul a fost făcut să creadă că ţine în frâu un Hamas obosit de război prin oferirea de stimulente economice lucrătorilor din Gaza, luptătorii grupării au fost antrenaţi şi instruiţi, adesea la vedere, a declarat o sursă apropiată Hamas.
„Hamas a dat Israelului impresia că nu este pregătit pentru o luptă”, a declarat sursa apropiată de gruparea islamistă palestiniană, vorbind despre planurile pentru cel mai surprinzător atac de la Războiul de Yom Kippur de acum 50 de ani, când Egiptul şi Siria au surprins Israelul şi l-au determinat să lupte pentru supravieţuirea sa.
„Hamas a folosit o tactică de informaţii fără precedent pentru a induce în eroare Israelul în ultimele luni, dând impresia, în mod public, că nu este dispus să intre într-o luptă sau confruntare cu Israelul, în timp ce se pregătea pentru această operaţiune masivă”, a declarat sursa.
Un 11 septembrie al Israelului
Israelul recunoaşte că a fost luat prins cu garda jos de un atac programat să coincidă cu Sabatul evreiesc şi cu o sărbătoare religioasă. Luptătorii Hamas au luat cu asalt oraşe israeliene, ucigând cel puțin 700 de israelieni şi răpind zeci de persoane. De atunci, Israelul a ucis peste 400 de palestinieni în represaliile sale asupra Gaza.
„Acesta este 9/11 al nostru”, a declarat maiorul Nir Dinar, purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare israeliene. „Ne-au prins. Ne-au surprins şi au venit rapid din mai multe direcţii, atât din aer, cât şi de la sol şi de pe mare”, a arătat maiorul.
Osama Hamdan, reprezentantul Hamas în Liban, a declarat pentru Reuters că atacul a arătat că palestinienii au voinţa de a-şi atinge obiectivele „indiferent de puterea şi capacităţile militare ale Israelului”.
Cum a fost dus de nas Israelul de Hamas
Unul dintre cele mai îndrăznețe elemente ale pregătirilor făcute de Hamas a presupus construirea unei aşezări israeliene false în Gaza, unde au exersat un desant militar şi s-au antrenat pentru a o lua cu asalt, a declarat sursa apropiată Hamas, adăugând că au făcut chiar şi înregistrări video ale manevrelor.
„Israelul le-a văzut cu siguranţă, dar a fost convins că Hamas nu doreşte să intre într-o confruntare”, a spus sursa.
Între timp, Hamas a încercat să convingă Israelul că îi pasă mai mult să se asigure că muncitorii din Gaza, o fâşie îngustă de pământ cu peste două milioane de locuitori, au acces la locurile de muncă de peste graniţă şi că nu are niciun interes să înceapă un nou război.
„Hamas a reuşit să construiască o întreagă imagine că nu este pregătit pentru o aventură militară împotriva Israelului”, a insistat sursa.
De la războiul din 2021 cu Hamas, Israelul a încercat să asigure un nivel de bază de stabilitate economică în Gaza prin oferirea de stimulente, inclusiv mii de permise pentru ca locuitorii din Gaza să poată lucra în Israel sau în Cisiordania, unde salariile în construcţii, agricultură sau servicii pot fi de 10 ori mai mari decât în Gaza.
„Am crezut că faptul că ei vin să muncească şi aduc bani în Gaza va crea un anumit nivel de calm. Ne-am înşelat”, a recunoscut un purtător de cuvânt al armatei israeliene.
O sursă de securitate israeliană a recunoscut, de asemenea, că serviciile de securitate ale Israelului au fost păcălite de Hamas.
„Ne-au făcut să credem că vor bani”, a declarat sursa. „Şi tot timpul au fost implicaţi în exerciţii sau antrenamente până când s-au dezlănţuit”, a adăugat sursa.
Hamas s-a abținut să atacae Israelul până acum
Ca parte a subterfugiului său din ultimii doi ani, Hamas s-a abţinut de la operaţiuni militare împotriva Israelului, chiar şi în timp ce o altă grupare armată islamistă cu sediul în Gaza, Jihadul Islamic, a lansat o serie de atacuri proprii sau atacuri cu rachete.
Reţinerea de care a dat dovadă Hamas a atras chiar critici publice din partea unor susţinători, menite din nou să creeze impresia că Hamas are preocupări economice şi nu se gândeşte la un nou război, a declarat sursa Hamas.
În Cisiordania controlată de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi de grupul său Fatah, au existat persoane care au ironizat Hamas pentru că a tăcut.
Într-o declaraţie a Fatah publicată în iunie 2022, grupul i-a acuzat pe liderii Hamas că au fugit în capitalele arabe pentru a trăi în „hoteluri şi vile luxoase”, lăsându-şi poporul în sărăcie în Gaza.
O a doua sursă de securitate israeliană a declarat că a existat o perioadă în care Israelul credea că liderul mişcării din Gaza, Yahya Al-Sinwar, era preocupat de gestionarea situaţiei din Gaza „mai degrabă decât de uciderea evreilor”.
În acelaşi timp, Israelul şi-a îndepărtat atenţia de la Hamas în timp ce făcea presiuni pentru un acord de normalizare a relaţiilor cu Arabia Saudită, a adăugat acesta.
Mulți lideri Hamas nu cunoșteau planurile de atac
Israelul s-a mândrit mult timp cu capacitatea sa de a se infiltra şi de a monitoriza grupurile islamiste. În consecinţă, a declarat sursa apropiată Hamas, o parte crucială a planului a fost evitarea scurgerilor de informaţii.
Mulţi lideri Hamas nu erau la curent cu planurile şi, în timp ce se antrenau, cei 1.000 de luptători desfăşuraţi în asalt nu aveau nicio idee despre scopul exact al exerciţiilor, a adăugat sursa.
Când a venit ziua, operaţiunea a fost împărţită în patru părţi, a declarat sursa Hamas, descriind diferitele elemente.
Operațiune ca-n filme
Prima mişcare a fost lansarea unui val de 3.000 de rachete din Gaza, care a coincis cu incursiuni ale luptătorilor care au zburat cu deltaplane deasupra graniţei, a spus sursa. Israelul a declarat anterior că au fost trase 2.500 de rachete la început.
Odată ce luptătorii cu deltaplane au ajuns la sol, au securizat terenul pentru ca o unitate de comando de elită să poată lua cu asalt zidul fortificat, întărit cu ciment şi senzori electronici, care desparte Gaza de aşezările israeliene şi care a fost construit de Israel tocmai pentru a împiedica infiltrarea.
More Hamas terrorists are reportedly infiltrating Israel again with motorized hang gliders. pic.twitter.com/Mtvm0r05hX
— Global: Military-Info (@Global_Mil_Info) October 7, 2023
#BREAKING Hamas publishes video footage of its fighters using motorized hang gliders to infiltrate southern Israel. pic.twitter.com/TBNsJa9DOl
— Clash Report (@clashreport) October 7, 2023
Luptătorii au folosit explozibili pentru a sparge barierele şi apoi au traversat în viteză pe motociclete. Buldozerele au lărgit breşele şi mai mulţi luptători au intrat cu maşini cu tracţiune integrală, potrivit martorilor.
Photo of Hamas forces using motorized hang gliders to infiltrate southern Israel. pic.twitter.com/kl8JHA3BPV
— Clash Report (@clashreport) October 7, 2023
The first moments of the infiltration of a number of Qassam Brigades fighters using motorized hang gliders to infiltrate southern Israel. pic.twitter.com/CVUz5u9pqw
— Clash Report (@clashreport) October 7, 2023
Palestinians are removing the separation wall on the Gaza border with bulldozers#SahabatPalestina_ID pic.twitter.com/HSirpQa5Ol
— an ottoman (@an_ottoman) October 7, 2023
O unitate de comando a atacat cartierul general al armatei israeliene din sudul Fâşiei Gaza şi a bruiat comunicaţiile, împiedicând personalul să sune comandanţii sau să se contacteze între ei, a declarat sursa.
Ultima parte a implicat mutarea ostaticilor în Gaza, în mare parte realizată la începutul atacului, a mai declarat sursa apropiată Hamas.
Eșec uriaș al spionajului israelian
Într-un caz de luare de ostatici foarte mediatizat, luptătorii au răpit participanţii la o petrecere rave lângă kibbutzul Re’im, în apropiere de Gaza. Imagini de pe reţelele sociale au arătat zeci de persoane alergând pe câmpuri şi pe un drum în timp ce se auzeau focuri de armă.
„Cum a putut avea loc această petrecere atât de aproape (de Gaza)?”, se întreabă sursa de securitate israeliană cu care a stat de vorbă Reuters.
Sursa de securitate a mai declarat că trupele israeliene se aflau sub nivelul maxim de efective în sud, lângă Gaza, deoarece o parte dintre ele au fost redistribuite în Cisiordania pentru a proteja coloniştii israelieni în urma unor valuri de violenţe între aceştia şi militanţii palestinieni. „Ei (Hamas) au exploatat acest lucru”, a spus sursa.
Generalul în retragere Yaakov Amidror, fost consilier pentru securitate naţională al premierului Benjamin Netanyahu, a declarat duminică reporterilor că atacul a reprezentat „un eşec uriaş al sistemului de informaţii şi al aparatului militar din sud”.
Amidror, preşedinte al Consiliului de Securitate Naţională în perioada aprilie 2011-noiembrie 2013 şi în prezent analist al Institutului pentru Strategie şi Securitate din Ierusalim, a declarat că unii dintre aliaţii Israelului au afirmat că Hamas dă dovadă de „mai multă responsabilitate”.
„Am început în mod stupid să credem că este adevărat”, a spus el. „Aşadar, am făcut o greşeală. Nu vom face din nou această greşeală şi vom distruge Hamas, încet, dar sigur”, a promis generalul israelian.