Sari direct la conținut

„Acord istoric”: Guvernul german s-a înțeles cu landurile să înăsprească politicile privind migrația

HotNews.ro
Olaf Scholz alaturi de reprezentanti ai landurilor germane, Foto: Bernd von Jutrczenka / DPA / Profimedia
Olaf Scholz alaturi de reprezentanti ai landurilor germane, Foto: Bernd von Jutrczenka / DPA / Profimedia

Cancelarul Olaf Scholz, a ajuns marţi la un acord cu premierii celor 16 landuri germane privind o politică mai dură în domeniul migraţiei, transmite agenția dpa, citată de Agerpres.

După ore de negocieri, s-a convenit ca guvernul federal de la Berlin să achite anul viitor landurilor şi municipalităţilor câte 7.500 de euro pentru fiecare refugiat, urmând ca în prima jumătate a lui 2024 să se plătească avansuri care totalizează 1,75 miliarde de euro.

Premierul landului Hessa a estimat că totalul ajutoarelor va fi de 3,5 miliarde de euro. Se vor realiza economii de circa un miliard de euro prin reducerea asistenţei pentru solicitanții de azil, de exemplu prin dublarea perioadei de aşteptare până la acordarea ajutoarelor sociale integrale.

Reuniunea la care autorităţile locale s-au plâns de suprasolicitarea infrastructurii şi de insuficienţa fondurilor publice a avut obiectivul de a identifica modalităţi de reducere a numărului de azilanţi.

Guvernul Germaniei intenţionează să studieze inclusiv posibilitatea desfăşurării în afara Europei a procedurilor de acordare a azilului. Agenţia dpa menţionează şi un scop politic al lui Scholz: măsurile împotriva migraţiei ar putea reduce susţinerea în creștere pentru extrema dreaptă.

Cancelarul a declarat că „obiectivul nostru comun este să respingem migraţia ilegală”. El a descris înţelegerea între guvernul federal şi landuri ca „un moment istoric”.

Germania se confruntă din nou cu un număr uriaș de solicitanți de azil

În primele nouă luni din 2023, în Germania s-au înregistrat 230.000 de cereri de azil, mai multe decât în tot anul 2022. Numai din Ucraina au ajuns de la începutul războiului un milion de refugiaţi.

Îngrijorarea privind migraţia a fost exploatată politic în primul rând de Alternativa pentru Germania (AfD), care a urcat pe locul al doilea în sondajele de opinie, depăşind toate cele trei partide din coaliţia guvernamentală de centru-stânga.

Luna trecută, cancelarul a declarat în parlament că forţele democratice trebuie să se unească pentru rezolvarea unor probleme cum ar fi migraţia, pentru a contracara „aşa-zisa Alternativă, care este de fapt un comando de demolări”.

Guvernul condus de Scholz a trecut prin parlament o lege care facilitează expulzarea membrilor grupurilor de infractori şi percheziţionarea locuinţelor migranţilor în vederea stabilirii identităţii acestora.

Executivul a acceptat şi modificarea reglementărilor existente, pentru a le permite azilanţilor să intre mai rapid pe piaţa muncii şi pentru a se aplica pedepse mai grele cu închisoarea traficanţilor de fiinţe umane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro