Sari direct la conținut

Australia îi va primi ca „refugiați climatici” pe toți locuitorii unei țări insulare din Pacific, o premieră mondială

HotNews.ro
Una dintre insulele care alcatuiesc Tuvalu fotografiata din aer, Foto: Maloff2 / Dreamstime.com
Una dintre insulele care alcatuiesc Tuvalu fotografiata din aer, Foto: Maloff2 / Dreamstime.com

Australia a anunţat vineri că oferă treptat azil climatic celor circa 11.000 de cetăţeni din Tuvalu, o mică țară insulară din Pacific, „devorată” de creşterea nivelului apelor oceanului şi ameninţată cu dispariţia, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

Două dintre cele nouă recife de corali au fost deja înghiţite de ape şi este doar o chestiune de timp – mai puţin de un secol – până când întregul său teritoriu va deveni nelocuibil, potrivit experţilor.

Vineri, prim-ministrul australian Anthony Albanese şi omologul său din Tuvalu, Kausea Natano, au dezvăluit termenii unui pact care va permite cetăţenilor arhipelagului să se refugieze în Australia pentru a „trăi, studia şi lucra” în această ţară.

Pentru a evita orice „exod de creiere” prea dăunător, numărul de intrări va fi limitat iniţial la 280 pe an. Natano vede în acest pact o „rază de speranţă” pentru naţiunea sa, una dintre cele mai ameninţate de efectele schimbărilor climatice.

Jane McAdam, expertă în dreptul refugiaţilor, a descris textul drept unul „fondator”.

Australia le promite refugiaților din Tuvalu că îi va trata ca pe cetățeni ai săi

„Este primul acord care abordează în mod specific mobilitatea climatică”, a declarat pentru AFP McAdam, o profesoară de la Universitatea din New South Wales.

„Cei mai mulţi oameni nu vor să-şi părăsească locuinţele, au legături ancestrale foarte puternice cu pământul şi marea, însă acesta le oferă o siguranţă”, a adăugat ea.

Textul trebuie să fie ratificat de ambele părţi pentru a intra în vigoare. Cetăţenii din Tuvalu refugiaţi în Australia vor avea acces la sistemele de educaţie şi de sănătate, precum şi la sprijin financiar şi familial, se arată în tratat.

De asemenea, Australia s-a angajat să aloce 16 milioane de dolari australieni (9,5 milioane de euro) pentru a consolida coastele din Tuvalu, care se erodează, şi pentru a recupera terenurile scufundate.

Tratatul include şi o componentă de apărare, prin care Australia se angajează să vină în ajutorul Tuvalu în cazul unei „agresiuni militare”, precum şi în cazul unui dezastru natural sau al unei pandemii.

FOTO articol: © Maloff2 | Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro