Sari direct la conținut

Cetățenii din Kosovo pot de luni să intre în UE fără vize. Ei îndeplineau condițiile din 2018, dar s-au opus mai multe țări, printre care și România

HotNews.ro
Cetățenii din Kosovo nu mai au nevoie de vize în UE, Foto: Armend NIMANI / AFP / Profimedia
Cetățenii din Kosovo nu mai au nevoie de vize în UE, Foto: Armend NIMANI / AFP / Profimedia

Luni a intrat în vigoare un sistem de scutire de vize al Uniunii Europene care permite cetățenilor kosovari să călătorească în zona fără frontiere a Europei, transmite France Presse.

Noul regim, care a intrat în vigoare la miezul nopții, permite kosovarilor să călătorească în spațiul Schengen fără pașaport sau viză pentru perioade de până la 90 de zile în cadrul unei perioade de 180 de zile.

„Aceasta este o zi importantă. O mare nedreptate a fost eliminată și un mare drept a fost câștigat”, a declarat premierul Albin Kurti pe aeroportul din Pristina, în timp ce îi saluta pe cei 20 de câștigători ai unui concurs organizat de guvern în cadrul unei campanii de conștientizare a noilor reguli.

„Este o mare ușurare… mă simt bine”, a declarat pentru AFP unul dintre câștigători, Rushit Sopi, un om de afaceri în vârstă de 48 de ani, înainte de a se îmbarca în avionul său spre Viena.

În calitate de director al unei companii producătoare de uși și ferestre, el călătorește în mod regulat în Uniunea Europeană.

„Fiecare viză mă costa 300 de euro. Când mi-am schimbat pașaportul, mi-am dat seama că vizele pentru UE m-au costat 2.500 de euro”, a adăugat el.

Kosovo, cu o populație de 1,8 milioane de locuitori, este ultima dintre cele șase țări din Balcanii de Vest care beneficiază de un astfel de regim.

Reforma este văzută de această fostă provincie a Serbiei, care și-a declarat independența în 2008, ca un pas esențial către o recunoaștere deplină.

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a salutat această „decizie istorică”. „Kosovo și UE vor avea beneficii importante”, a scris el pe X .

Îndeplineau condițiile din 2018, dar s-au opus mai multe țări, printre care și România

Potrivit Comisiei Europene, Kosovo a îndeplinit toate criteriile necesare pentru regimul fără vize în 2018, inclusiv gestionarea frontierelor și a migrației.

Dar aprobarea a fost amânată de Franța și Olanda, îngrijorate de posibilitatea unor noi valuri de migrație, și de alți cinci membri ai UE (Cipru, Grecia, România, Slovacia și Spania).

Aceste cinci țări nu recunosc independența Kosovo, care și-a depus cererea oficială de aderare la UE în decembrie 2022.

Înainte ca UE să elimine regimul de vize pentru Kosovo, deținătorii de pașapoarte kosovare puteau călători fără viză în doar 14 țări din întreaga lume.

În ultimele luni, guvernul de la Pristina a desfășurat o campanie de conștientizare pentru ca populația să nu abuzeze de libertatea de a călători atunci când caută un loc de muncă în UE.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro