Sari direct la conținut

Israel-Hamas/Armata israeliană a arătat jurnaliştilor un loc unde Hamas producea arme

HotNews.ro
Tunel Hamas in Gaza, Foto: Xinhua / Xinhua News / Profimedia
Tunel Hamas in Gaza, Foto: Xinhua / Xinhua News / Profimedia

Armata israeliană a dezvăluit luni, în centrul Fâşiei Gaza, un complex de tuneluri şi ateliere prezentate jurnaliştilor drept „cel mai mare loc de fabricare a armelor Hamas” descoperit „de la începutul războiului”, transmit AFP și Agerpres.

Clădirile din Bureij arătate jurnaliştilor aduşi de către armată erau destinate să găzduiască o fabrică de producţie de ciment sau alte bunuri industriale, a declarat la faţa locului generalul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene. Ele au fost folosite de fapt pentru a produce arme, inclusiv rachete, care au fost depozitate în ascunzători subterane echipate cu lifturi speciale, a adăugat el.

Locul este situat de-a lungul drumului Salaheddin, o arteră majoră nord-sud din Fâşia Gaza „prin care se transportă ajutorul umanitar de la Rafah”, la graniţa cu Egiptul, „spre oraşul Gaza”, a remarcat generalul Hagari. Potrivit acestuia, această alegere nu este o coincidenţă, mişcarea islamistă palestiniană fiind convinsă că Israelul nu va lovi această axă.

Ofiţerul le-a arătat jurnaliştilor ceea ce el a descris drept detonatoare folosite pentru a lansa rachete capabile să lovească ţinte la o sută de kilometri distanţă, de două ori distanţa dintre nordul Fâşiei Gaza şi Tel Aviv. Potrivit acestuia, armele erau realizate cu materiale şi produse precum îngrăşăminte, destinate iniţial uzului civil (agricultura, construcţii, spitale).

În jurul şantierului industrial, buldozerele sunt în acţiune într-un peisaj pustiu, între clădiri foarte avariate, a notat un fotograf AFP.

Zeci de mii de persoane locuiau în Bureij înainte de război, dar zona în care s-a aflat grupul de jurnalişti, la aproximativ zece kilometri sud de oraşul Gaza, pare acum un loc pustiu.

Pe 6 ianuarie, armata israeliană a anunţat că a „finalizat dezmembrarea structurii militare a Hamas din nordul Fâşiei Gaza”, iar acum se concentrează „pe (…) centrul şi sudul” teritoriului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro