Casa Albă afirmă că Lloyd Austin, deși spitalizat, a supervizat loviturile din Yemen
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a cărui spitalizare a fost ținută mult timp în secret, inclusiv față de președintele Joe Biden, declanșând o controversă, a supervizat loviturile americano-britanice din Yemen „de pe patul său de spital”, a declarat vineri Casa Albă, potrivit AFP.
Austin a fost „implicat pe deplin toată ziua de ieri (joi) în pregătirea acestor lovituri împotriva rebelilor houthi din Yemen, vineri dimineață”, a declarat John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, la MSNBC.
„A fost pe deplin implicat, inclusiv de pe patul său de spital”, a insistat Kirby, subliniind coordonarea deplină între ministru, „echipa Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă și, bineînțeles, comandantul-șef, președintele Biden”.
„Președintele a fost clar: domnul Austin este secretarul său pentru apărare și va rămâne astfel” și are „încrederea sa deplină”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Lloyd Austin, în vârstă de 70 de ani, care a fost diagnosticat cu cancer de prostată la începutul lunii decembrie, a fost supus unei intervenții chirurgicale la 22 decembrie, sub anestezie generală. El a fost apoi spitalizat din nou de la 1 ianuarie din cauza unor complicații.
Acest diagnostic și aceste două spitalizări nu au fost comunicate decât în ultimele zile celor mai înalte autorități ale țării, începând cu Joe Biden, provocând un scandal în presă și în rândul adversarilor săi republicani, în plin an electoral.