Arnold Schwarzenegger, reținut pe aeroportul din Munchen pentru un ceas nedeclarat
Starul hollywoodian Arnold Schwarzenegger a fost reținut miercuri pe aeroportul din München (sudul Germaniei), după ce nu a declarat la vamă un ceas de valoare destinat vânzării, au informat vameșii germani pentru AFP.
Sosit din Statele Unite, actorul austriaco-american în vârstă de 76 de ani va putea probabil să-și continue călătoria, dar va trebui să lase ceasul la Munchen, a declarat purtătorul de cuvânt al vămii, Thomas Meister.
O procedură penală pentru fraudă fiscală a fost inițiată împotriva fostului guvernator al Californiei: Schwarzenegger ar fi trebuit să declare ceasul la vamă și să plătească taxe, deoarece acesta va rămâne în UE, a precizat Meister.
Potrivit cotidianului german Bild, care a dezvăluit întâmplarea, fostul star din „Terminator” şi „Conan Barbarul” voia să scoată la licitaţie acest ceas scump, joi, la un dineu organizat în faimoasa staţiune de schi austriacă Kitzbühel.
În cursul acestui dineu, vor fi scoase la licitație opere de artă şi obiecte de valoare, iar banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru a susţine diverse proiecte pentru climă derulate de starul hollywoodian.