Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție prin care cere încetarea imediată a focului în Gaza. SUA s-au abținut de la vot. Israelul critică decizia Washingtonului
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a cerut luni o încetare imediată a focului în războiul dintre Israel și Hamas și eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor. Rezoluția a trecut deoarece Statele Unite s-au abținut de la vot, în ciuda presiunilor Israelului, scrie Reuters.
Consiliul de Securitate al ONU a reușit luni să adopte o rezoluție privind încetarea focului în Gaza în timpul lunii sfinte musulmane a Ramadanului, aceasta fiind prima sa cerere de încetare a luptelor.
SUA s-au abținut, iar restul de 14 membri ai Consiliului au votat în favoarea rezoluției, care a fost propusă de cei 10 membri aleși ai organismului.
„Poporul palestinian a suferit foarte mult. Această baie de sânge a continuat mult prea mult timp. Este obligația noastră să punem capăt acestei băi de sânge, înainte de a fi prea târziu”, a declarat ambasadorul Algeriei la ONU, Amar Bendjama, în fața consiliului, după vot.
Radioul armatei israeliene a relatat cu puțin timp înainte de începerea ședinței Consiliului că premierul israelian Benjamin Netanyahu va anula o delegație planificată la Washington dacă SUA nu se va opune prin veto rezoluției.
Ulterior, Netanyahu a confirmat decizia. Premierul israelian a spus că schimbarea de poziție a SUA va îngreuna efortul de război și eforturile de eliberare a ostaticilor.
- Pe același subiect: Benjamin Netanyahu acuză o „schimbare de poziție” a SUA și anulează o vizită de rang înalt la Washington / Reacția Casei Albe
Washingtonul s-a opus unei astfel de rezoluții până acum, în primele luni ale războiului, și și-a folosit dreptul de veto pentru a proteja Israelul.
Însă, pe fondul presiunii globale tot mai mari pentru un armistițiu în războiul care a ucis peste 32.000 de palestinieni, potrivit cifrelor publicate de autoritățile palestiniene, SUA s-au abținut de la votul de luni.
Rezoluția cere, de asemenea, eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor. Israelul afirmă că Hamas a luat 253 de ostatici în timpul atacului terorist din 7 octombrie care a ucis peste 1.200 de oameni.
„Sprijinul Statelor Unite pentru aceste obiective nu este pur și simplu retoric. Lucrăm non-stop pentru a le face reale pe teren prin diplomație, pentru că știm că doar prin diplomație putem face ca această agendă să avanseze”, a declarat ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield.
„O încetare a focului poate începe imediat cu eliberarea primului ostatic și, prin urmare, trebuie să facem presiuni asupra Hamas pentru a face exact acest lucru”, a spus ea.
Thomas-Greenfield a declarat că SUA s-au abținut de la vot deoarece nu au fost de acord cu tot ceea ce conținea rezoluția, iar textul nu includea o condamnare a Hamas.
Rezoluția Consiliului de Securitate „subliniază, de asemenea, necesitatea urgentă de a extinde fluxul de asistență umanitară și de a consolida protecția civililor din întreaga Fâșie Gaza și își reiterează cererea de ridicare a tuturor barierelor în calea furnizării de asistență umanitară la scară largă”.
Statele Unite s-au opus prin veto la trei proiecte de rezoluții ale Consiliului privind războiul din Gaza. De asemenea, s-au abținut anterior de două ori, permițând consiliului să adopte rezoluții care vizau creșterea ajutorului pentru Gaza și care solicitau pauze prelungite în lupte.
Rusia și China s-au opus prin veto la două proiecte de rezoluții americane privind conflictul – în octombrie și vineri.