Sari direct la conținut

Un pas înapoi pentru omenire: Un bărbat va merge cu spatele 800 de km pentru a salva pădurile din Indonezia

HotNews.ro
Pădure, Foto: Flickr
Pădure, Foto: Flickr

Un bărbat dintr-un sat din Java de Est a pornit într-o misiune neconvențională, cu scopul de a atrage atenția lumii asupra conservării pădurilor: el va merge 800 de km până în capitala Indoneziei, invers, scrie The Guardian.

Medi Bastoni speră că după ce va face mii de pași înapoi, dar înainte pentru umanitate, va avea oportunitatea de a se întâlni cu președintele Joko Widodo pentru a-i cere o sămânță de copac simbolică, pe care intenționează să o planteze pe muntele Wilis.

Bărbatul în vârstă de 43 de ani a plecat săptămâna trecută din satul său, Dono, din Java de Est, și plănuiește să ajungă în Jakarta la timp pentru comemorarea zilei independenței, pe 17 august. El are de gând să parcurgă 30 de km pe zi. Prin actul de plantare simbolică speră să atragă atenția asupra nevoii de conservare a pădurilor din jurul muntelui Wilis, un munte vulcanic din Java de Est.

Întrebat de ce va merge invers, Medi a răspuns zicând că, cu ocazia celei de-a 74-a zi a independenței, ar vrea ca cetățenii Indoneziei „să privească înapoi și să se gândească la istoria națiunii și la eroii care au luptat pentru statul Indondezia”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro