Coco de la Obor, Regele fermoarelor. Salvatorul iernii. Autentic: Mi s-a-ntâmplat ieri

Coco de la Obor este răspunsul. Că ninge ca-n basme și n-ai fermoar la jeacă. La fix nouă am fost ieri la el. Nu era Coco. Boier, a venit pe la 9 jumătate. De fapt, erau mai mulți Coco. Și când am întrebat fiecare a zis: eu sunt Coco. Deci, n-am știut care-i autenticul Coco, că erau trei-patru cu tarabele lor. Dar mi-am zis: unul trebuie să fi luat măiestria de la altul și meseria să și-o facă cu exactitate și talent. Am vreo cinci geci, vechi, bune, dar au căpătat aceeași eroare: nu le merge fermoarul. Și cum afară hai că nu mai merge ș-așa, am fugit la Coco, regele fermoarului.

Un Coco mi-a reparat fermoarul. Apoi, fermoarul s-a desfăcut din nou. Același Coco l-a reparat din nou. Dar ce poveste! Mi-e frică să nu se rupă la loc.

Coco, iluzia fermoarelor. Coco din Obor, neputința și nevoia

Gecile pe rând, în anii care au trecut, au cedat toate în același punct: fermoarul. Le-am purtat “în nasture”. Dar de vineri, vântul mi-au băgat fulgii printre nasturi. M-am înfrigurat. Am încercat cu cleștele să-i dau de cap fermoarului, nicio șansă. M-am uitat la tutoriale ca marele bărbat. Nicio umbră de talent. Nu se leagă. Până la urmă ce e așa greu? Un dinte să intre alți doi dinți și împreună să mă-nvelească. Dece nu se unesc dinții fermoarului. Mi-am făcut și rană la degete pentru că a alunecat patentul de pe “căsuța” fermoarului direct pe degetele mele. Ce disperare! L-am dat dracu’ de priceput și m-am gândit la Coco.

=

NEVOIA: Decât să înlocuiesc tot. De unde să iau eu fermoar?

Pe unde să alerg după croitor? E vineri-sâmbătă. Afară ninge-ninge liniștit și n-am fermoar la geacă.

SOLUȚIE: Și sâmbătă e Coco, rege și măi

m-am dus în Obor ca disperatul. Cu gecile, multe. Niciodată nu-i bine, știu, să arăți Sorții disperarea ta, că se-ntoarce împotrivă. Dar așa mă apucă și nu mă pot controla. Mai ales că pierdusem timp cu patentul. Mi se înciudase mintea. Și eu în Obor. Au venit fetele cu “țigări. Țigări, țigări!”. Strigau împotriva vântului. Și au venit doamnele cu macrameuri, căciulițe și mănuși. Țineau una două obiecte de exponat. Băt vântul și între blocul Obor și parc se răcește ca la pol. Și vine și un Coco. Și apar încet încet și alți Coco. Eu pe cine aleg? Bate vântul. Cine mai e serios și-ntreabă de unicul Coco? Mă duc la al doilea Coco, ca să-l înciudez pe primul. Și la al doilea simplu. Îmi ia o geacă, se uită la ea, scoate casa fermoarului, pune o casă nouă, dă cu sacâz, cu săpun și stupoare: merge. Și-n jos! – urlu. Merge și-n jos. Și ia acest Coco și altă geacă și-i schimbă casa fermoarului și zup merge. Și-i vorbesc de “casa” fermoarului. Cum se schimbă. Se uită acest Coco la mine și-mi spune: “Ce casă?”. Adică, asta. Nu, asta nu e casă, e “cursor”. Mă uit la el ca la specialist. În capul meu, gata iarna asta toată este a mea. Poa’ să mă ia pe sus, am 4 geci cu fermoare reparate. Și nici n-a fost mult 80 de lei. Cash.

Mulțumesc, zic, domnu’ Coco. Maestre, Rege, salvatorule!

AFACERE Făcusem o afacere Un fermoar de 70 cm e aproape 20 de lei. De unde iau croitorul, reparatorul, cârpaciul? Că nu toți croitorii coboară la cârpit. Și mai cere și omul ăla… că e om. Am ieșit bine. Scump dar bine, nu? Și pornesc spre acasă, pe jos, mândru de afacerea mea. Și cum sunt în piață la Obor iau și niște picioare de porc să fac o piftie. Și plec cu picioarele-n rucsac. Și când să urc rucsacul în spate, toți Dumnezeii și dracii lor, fermoarul se duce. Se desface ca o maioneză. Am simțit că sunt sfâșiat, descompus, ca Camus.

M-am întorc la Coco unul dintre ei. Același. “Ce făcuși, bre!”. Mi s-a rupt

Nu. matale ai făcut ceva. Am cumpărat picioare de porc și mi le-am pus în rucsac.” “Păi, vezi?”. Iar luptă acest Coco cu fermoarul și frigul. Acum îl văd înfrigurat, degetele apucă patentul, trag de cursor, pun opritor, ung cu săpun. Dar degetele-i sunt vineții, suflă-n ele ciupit de frig. Nu cred că vede bine ce face. Vântul învârte ninsoarea. E-mbrăcat firav. Omul e Coco, dar nu e Coco. Și ceilalți Coco sunt verzi de frig. Dar iluzia mea îi face Regi, maiștrii, Salvatori. Se repară. Mă îmbrac. Fermoarul ține pe drum. Dar nu mă mai mișc. Geaca devine prinsoare, închisoare. Făcută de un Coco. Care-i Coco/ Cum arată Coco autentic? Coco autentic m-ar fi rezolvat? Dar sunt rezolvat. De ce mă plâng? Am 4 geci. Pe una o fi făcut-o bine, binișor. Mi-e frică să mă mișc în geacă. Mă port cu ea “ca cu” un ou. Îmi zic, „Trăim câte iluzii avem”. Îmi repet, „Cumpărăm deșertăciuni”. Vă spun mâine dacă s-a mai destrămat vreuna.

Coco de la Obor, fermoare reparate. Salvatorul iernii. Regele fermoarelor.