Sari direct la conținut

Senatorii vor vota prin ridicare de mâini timp de cel puțin 6 săptămâni, inclusiv la votul pe inițiativa cetățenească de redefinire a familiei

HotNews.ro
Plenul Senatului, Foto: Hotnews
Plenul Senatului, Foto: Hotnews

Sistemul de vot electronic de la Senat urmează să fie înlocuit însă, din cauza unor întârzieri, acesta nu va fi gata mai devreme de șase săptămâni, timp în care senatorii vor vota prin ridicare de mâini, a declarat pentru HotNews.ro senatorul USR Vlad Alexandrescu. Precizarea a fost făcută de secretarul general al Senatului, Izabela Chencian, în ședința de Birou permanent de marți.

„Va dura cel puțin 6 săptămâni. Ieri la vot a fost haos la unele legi organice” a declarat Alexandrescu, relatând că a fost nevoie să se reia votul de mai multe ori pentru că celor doi secretari de ședință le ieșeau numere de voturi diferite.

„Sunt privați cetățenii de a urmări cum votează aleșii lor” a declarat Alexandrescu. „Ar fi trebuit sa se prevadă că nu se demantelează vechiul sistem până nu este gata cel nou. Vechiul sistem mergea foarte bine,” mai spune el. Potrivit acestuia, Chencian l-a informat ca sistemul era din 2005 și firma nu mai dorea să sigure mentenanța

„Ne-am întors în Evul Mediu”, mai consideră liderul senatorilor USR.

Această situație are loc în contextul în care la Senat urmează să se voteze cel mai probabil luni inițiativa cetățenească de modificare a Constituției în sensul redefinii familiei, pentru care PSD a anunțat intenția de organizare referendum în data de 7 octombrie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro