VIDEO AEP a suspendat, în ianuarie, controlul privind subvențiile PSD la cererea Curții de Conturi. Muhuleț: Am solicitat reluarea acțiunii
Vicepreşedintele AEP, Marian Muhuleţ, a declarat, marți, că a fost suspendat controlul privind modul în care PSD a cheltuit banii pe care i-a primit din subvențiile acordate partidelor politice în 2017 ca urmare a unei adrese a Curții de Conturi care cerea ca acest control să se facă în august 2019.
„Raportul nu a fost finalizat în momentul de faţă. Controlul a fost suspendat în luna ianuarie ca urmare unei adrese primită de la Curtea de Conturi, care conform legii ar trebui să fie alături de noi în controlarea subvenţiilor partidelor politice beneficiare de subvenţie. Ne-am adresat Curţii de Conturi înainte de a începe controlul anul trecut cu o solicitare de a veni alături de noi. În control fiecare instituţie îşi face raportul ei, dar controlul ar trebui să fie simultan. Ni s-a răspuns la vremea respectivă că nu pot veni în control pentru că nu era în planul de control pe anul 2018. Am revenit cu solicitarea în decembrie pentru a veni alături de noi în luna ianuarie deoarece controalele la mai multe formaţiuni politice parlamentare erau prelungite pe luna ianuarie, ni s-a răspuns la finalul lunii ianuarie când mai aveam un singur control în curs de reluare la PSD, că decizia plenului Curţii de Conturi este ca exercitarea controlului asupra subvenţiilor să se facă începând cu luna august 2019”, a spus Marian Muhuleț.
Întrebat dacă a găsit nereguli în ceea ce priveşte cheltuirea banilor, vicepreședintele AEP nu a comentat, pentru că „este o activitate în curs de desfășurare”.
„Având în vedere că există adrese şi de la Parchetul General şi de la DNA referitoare la eventuale nereguli care ar putea exista în contabilitatea PSD există o umbră de suspiciune. Ceea ce au descoperit controlorii AEP nu vă pot preciza pentru că este o activitate în curs de desfăşurare. (…) Colegii mei care sunt controlori din partea departamentului de control al finanţării partidelor politice au toată independenţa şi toate cunoştinţele necesare să nu încheie un raport viciat (…)AEP în mod curent controlează activitatea partidelor politice pe tot ceea ce înseamnă activitatea lor financiară aşa cum prevede legea 334. Avem controale de fond pe care le facem în fiecare an cu un an în urmă. Legea prevede că doar pe parte de subvenţii fiind fonduri publice trebuie să exercite şi Curtea de Conturi control separat de AEP.” a punctat Muhuleț.
Vicepreședintele AEP a mai spus „problema concretă fiind aceea că partea de subvenţii primită de PSD a fost vărsată în contul de cheltuieli curente şi banii sunt amestecaţi acolo şi trebuie făcută o analiză mai atentă”, în acest sens, solicitând Curţii de Conturi reluarea acţiunii de control.