Sari direct la conținut

PSD condiționează decretul prezidențial privind menținerea stării de urgență. Ce recomandă PSD și cum arată proiectul de hotărâre care trebuie votat de Parlament

HotNews.ro
Sedinta Camera Deputatilor, Foto: Hotnews
Sedinta Camera Deputatilor, Foto: Hotnews

PSD propune un proiect de hotărâre pentru aprobarea decretului anunțat de Iohannis dar cu observații și condiționari pentru Guvern. Proiectul a fost elaborat de senatorii PSD Șerban Nicolae, Robert Cazanciuc și Titus Corlățean, adoptat de comisiile Juridice reunite ale Parlamentului și urmează să fie supus la vot în sedința de joi.

PSD vrea să impună Guvernului să dea explicați și să raporteze periodic Parlamentului cu privire la măsurile luate în epidemia de coronavirus dar și a cheltuielielor făcute de Executiv. Totodată, proiectul de hotărâre prevede ca dupa finalizarea stării de urgență, Curtea de Conturi să dispună un control al modului de gestionare a resurselor publice.

Proiectul a fost elaborat de către senatorii PSD Robert Cazanciuc și Titus Corlățean și va fi supus la vot în plenul reunit al Parlamentului.

În practică, proiectul de hotărâre al Parlamentului trebuie să conțină un articol care permite încunviințarea decretului președintelui privind prelungirea stării de urgență. Introducerea a mai multor articole care să conddiționeze și să impună Guvernului niște obligații poate face proiectul de hotărâre atacabil la Curtea Consituțională.

Surse politice au explicat pentru HotNews.ro că introduerea celor patru articole care cere Executivului să dea explicații și raportări periodic pot fi atacate la Curtea Cosntituțională și cel mai probabil PNL și USR o vor face.

În textul proiectului de hotărâre, inițiatorii aduc umătoarele argumente:

  • Asumându-ne o concepție comună despre aceste drepturi și libertăți este de cea mai mare importanță pentru realizarea deplină a acestui angajament,
  • Preocupați de modul în care Guvernul acționează în plan medical, sanitar pentru prevenirea răspândirii epidemiei,
  • Îngrijorați de lipsa unor măsuri riguroase și rapide de atenuare a efectelor economice ale crizei,
  • Ținând cont de necesitatea reluării cât mai grabnice a activităților economice și a funcționării instituțiilor autorităților centrale și locale,
  • Reafirmând că scopul stării de urgență este de sporire a eficienței actului administrativ și nu știrbirea calității democrației prin lipsă de transparență decizională și limitarea excesivă a exercițiului unor drepturi fundamentale,
  • Reafirmând rolul Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, precum și faptul că acțiunea sa pe durata acțiunii de urgență trebuie să constituie o garanție împotriva oricăror excese sau abuzuri comise de autoritățile împuternicite să adopte măsuri excepționale în această perioadă,
  • Reamintind că Guvernul răspunde politic pentru întreaga sa activitate în fața forului legislativ,

Astfel proiectul de hotărăre pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul României prevede:

  • Art. 1.Se încuviințează măsura prelungirii stării de urgență pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, instituită de președintele României prin Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.
  • Art. 2. (1) Pe durata stării de urgență, restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți se dispune numai prin acte normative cu putere de lege.
  • (2) Restrângerea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie determinată exclusiv de prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19, temeinic motivată și cu respectarea strictă a exigențelor art. 53 alin. (2) din Constituția României.
  • (3) Durata restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți nu poate depăși durata stării de urgență.
  • Art. 3. (1) Modificarea, completarea sau abrogarea, după caz, a unor dispoziții prevăzute în acte normative cu putere de lege, motivate de prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19 se dispune numai prin acte normative cu putere de lege.
  • Art. 4.Pe durata stării de urgență, Guvernul va acționa pentru deplina respectare și aplicare a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificată prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicat în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994.
  • Art. 5 (1) Pe perioada stării de urgență, periodic, la fiecare 7 zile, sau ori de câte ori este necesar, Guvernul prezintă Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19 și motivele care le-au determinat.
  • (2) În termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență, Guvernul va prezenta Parlamentului un raport complet privind măsurile adoptate pe perioada stării de urgență pentru prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19, măsurile care au restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale și măsurile cu caracter economic și social, temeiurile care au determinat luarea măsurilor și efectele produse, precum și conformitatea acestora cu exigențele dispozițiilor art. 53 și art. 93 din Constituția României, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare.
  • (3) În termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgență, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice pe perioada stării şi va prezenta Parlamentului un raport cuprinzând cele constatate, concluzii și propuneri, în condițiile prevăzute de art. 140 alin. 9 3 din Constituția României.

Parlamentul se întâlnește joi, la ora 12.00, în ședință comună pentru a dezbate și aproba decretul de prelungire a stării de urgenţă. Ședința are loc în contextul în care patru partide parlamentare au anunțat că nu sunt de acord cu menținerea stării de urgență dacă aceasta nu va fi însoțită de un plan de măsuri economice.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a avertizat public că prelungirea stării de urgenţă fără o minimă garanţie că vor fi luate măsurile „corecte şi necesare” pentru prevenirea unui dezastru economic ar fi o „inconştienţă totală”.

În schimb Victor Ponta și Călin Popescu-Tăriceanu au anunțat public că nu vor vota noul decret emis de Klaus Iohannis. Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu susține că nu va vota prelungirea stării de urgenţă și invocă faptul că nu au fost luate măsuri medicale, sociale şi economice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro