Sari direct la conținut

CCR a amânat decizia în cazul numirii lui Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ

HotNews.ro
Florin Iordache, Foto: AGERPRES
Florin Iordache, Foto: AGERPRES

Judecătorii Curții Constituţionale au amânat, miercuri, sesizările PNL şi USR privind numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale. De asemenea a fost amânată şi obiecţia formulată de USR privind numirea senatorului USR George Dircă în funcţia de preşedinte al Secției de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului Legislativ.

Potrivit surselor citate cele două sesizări ale USR și PNL vor fi reluate în dezbatere de către judecătorii CCR săptămâna viitoare, pe data de 11 noiembrie.

USR și PNL au depus separat două sesizări de neconstituţionalitate referitoare la hotărârea Parlamentului privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. Cele două partide au contestat procedura de vot în urma căreia Florin Iordache și Edward Dirică au fost aleși.

Plenul Parlamentului a decis pe 20 octombrie numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ și numirea lui George Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului. Votul a fost secret, cu buletine.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro