Sari direct la conținut

VIDEO Ciucă, la PNL Iaşi: Coaliţia cu PSD este singura formulă matematică ce putea să funcţioneze. Lucrăm foarte bine. Îndemn să se evite atacurile

HotNews.ro
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, Foto: Agerpres
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, Foto: Agerpres

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, le-a transmis marţi liberalilor din Iaşi că actuala coaliţie cu PSD este singura formulă matematică ce putea să funcţioneze şi că lucrează foarte bine cu liderii partidelor care o formează. El s-a referit şi la competiția electorală în perspectiva alegerilor din 2024, cerându-le liberalilor să o „mențină, dar în liniile de comportament”.

  • „Coaliţia cu PSD este singura formulă matematică, inclusiv pe cifrele parlamentare, care putea să funcționeze. Singura.
  • Toată lumea ne reproșează chestiunea aceasta, este posibil să ni se reproşeze și mai târziu lucrul acesta, dar eu am convingerea personală că a fost singura opţiune pe care o aveam şi nici în momentul de faţă nu se întrevede o altă formulă de guvernare si asigurare a stabilităţii politice în țară.
  • Lucrez foarte bine cu liderii celor două partide, lucrăm foarte bine în ceea ce înseamnă asumarea obiectivelor”, a spus preşedintele PNL, potrivit News.ro.

Nicolae Ciucă s-a referit şi la competiția electorală în perspectiva alegerilor din 2024, cerându-le liberalilor să o „mențină, dar în liniile de comportament”:

  • „V-aş ruga un singur lucru – menţineţi competiţia, dar în liniile noastre de comportament şi răspuns. (…)
  • Atât vă cer – competiţia să fie una a faptelor şi a ceea ce reuşim să facem. Să ne vorbim de rău, să ne jignim, poate să o facă oricine, e simplu. Să faci lucruri este mai greu”.

Și președintele Klaus Iohannis a lăudat de mai multe ori coaliția PSD-PNL-UDMR, ultima dată la începutul lunii aprilie, când a spus că este mulțumit fiindcă aceasta „reușit cu succes” să treacă România prin criză și că la acest moment „nu există o alternativă viabilă la actuala coaliție”.

  • „Am fost întrebat de multe ori dacă sunt mulţumit de felul în care s-a guvernat. Da, sunt mulţumit fiindcă ceea ce trebuia să facă coaliţia şi Guvernul – să treacă România prin criză – au făcut-o cu succes.
  • A, că nu absolut toate detaliile au fost rezolvate, este iarăşi adevărat, dar nici nu cred că s-a aşteptat cineva ca această coaliţie să funcţioneze numai cu foarte bună înţelegere şi numai cu soluţii ideale.
  • Este o coaliţie politică complicată între PNL şi PSD şi trebuie să vedem partea plină a paharului -s-au înţeles şi au rezolvat problemele cu care s-au confruntat.
  • Întrebarea este cum se continuă fiindcă în câteva luni sau săptămâni ar trebui să se producă rotația la conducerea Guvernului. Eu cred că această rotație este posibilă și se va întâmpla.
  • Nu cred că în momentul de față există o alternativă viabilă la această coaliție și partidele au înțeles”, a declarat Iohannis într-o conferință de presă susținută alături de cancelarul german Olaf Scholz, întrebat dacă ia în calcul varianta în care PSD și PNL nu se vor înțelege pe unele teme majore și se va ajunge la alegeri anticipate.

El s-a declarat „convins” că actuala coaliție PSD-PNL-UDMR va merge mai departe și că „nu sunt motive de îngrijorare”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro