Sari direct la conținut

Surpriză în Republica Moldova: Fostul ministru român de Finanțe, Anca Dragu, votată de Parlament drept noul guvernator al Băncii Naționale

HotNews.ro
Anca Dragu, Foto: Inquam Photos / George Calin
Anca Dragu, Foto: Inquam Photos / George Calin

Senatoarea USR Anca Dragu, fost ministru de finante, a fost votat vineri de către Parlamentul moldovean pentru funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei. Decizia a fost luată după ce fostul guvernator a fost demis în urma furtului de un miliard de dolari din finanțele țării.

Anca Dragu a fost numită vineri, 22 decembrie, la funcția de guvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei (BNM) după un proiect de hotărâre care a fost votat de Parlament cu 58 de voturi.

Anca Dragu a obținut cetățenia R. Moldova joi, 21 decembrie, în ziua în care fost guvernator Octavian Armașu a fost revocat din această funcție, transmite Ziarul de Gardă.

Anca Dragu este senator USR de București și vicepreședinte în Biroul Național al USR. A fost prima femeie președinte a Senatului, la propunerea USR.

De profesie economist, Anca Dragu a fost ministru al Finanțelor în guvernul tehnocrat, în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017.

Anca Dragu deține o diplomă de licență și un doctorat în Economie la Academia de Studii Economice din București, un master în Politici Publice și Aderare la UE, absolvit în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București și a urmat diferite programe în cadrul Universității Georgetown, Programul de burse pentru Europa Centrală și de Est și în cadrul Universității George Washington, Washington DC.

Anca Dragu a dobândit experiență în decursul celor 24 de ani de activitate profesională atât la nivel național, cât și internațional în mediul public și privat. A fost analist economic în cadrul Direcției Generale pentru Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene, după o experiență de 12 ani în cadrul biroului Fondului Monetar Internațional din București, a lucrat ca economist în cadrul Băncii Naționale a României.

„Sunt mândru de această performanță a colegei noastre și este o nouă dovadă a profesionalismului pe care l-a demonstrat de-a lungul întregii sale cariere. Sunt convins că Anca își va aduce contribuția la parcursul european al Republicii Moldova, mai ales în contextul în care Consiliul European a decis recent deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a declarat Cătălin Drulă, președintele USR.

Fostul Guvernator, demis în cazul miliardului de dolari dispărut din Moldova

Șeful băncii centrale din Republica Moldova, Octavian Armaşu, a fost demis joi de către parlament pentru că nu a luat măsuri după imensa fraudă din 2014-2015, când un miliard de dolari a dispărut din sistemul bancar al ţării.

Iniţiativa demiterii guvernatorului a fost susţinută de 81 din cei 101 de deputaţi ai parlamentului. Membrii Partidului Socialist, partid de opoziţie favorabil Rusiei, s-au alăturat partidului pro-european Acţiune şi Solidaritate al preşedintei Maia Sandu pentru a asigura un vot de două treimi, scrie News.ro.

Demiterea lui Armaşu a venit în aceeaşi zi în care în plenul Parlamentului au avut loc audieri privind recuperarea banilor furaţi în frauda bancară. La scurt timp după audieri, PAS i-a cerut lui Octavian Armaşu să-şi dea demisia.

Armaşu a fost demis după doi ani de discuţii şi încercări eşuate de a recupera o parte din banii care au fost sustraşi din sistemul bancar şi scoşi din Moldova. Suma se ridica la 12% din produsul intern brut al Moldovei la acea vreme.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro