Condamnat in urma unei decizii inexistente in practica judiciara!

Condamnat in urma unei decizii inexistente in practica judiciara!

Lacrimile nu spala umilinta

Probabil niciodata nu va putea fi inteles, in toata profunzimea sa, trecutul intunecat al ororilor comuniste. Insa avem datoria de a apleca urechea la istorisirile victimelor umilite de un regim de teroare. Pentru a intelege. Alarmant e ca urmasii comunistilor de atunci ne conduc azi. Nu este foarte greu de dovedit. Trebuie perseverenta si rabdare.

Evidenta abuzurilor comuniste este concretizata de un caz deosebit. Iosif Man a fost condamnat pentru „faptul de lansator de zvonuri alarmiste”. Decizie absurda si de neregasit in practica judiciara. Iosif Man s-a nascut in 1916 in Dragomiresti, a terminat liceul Dragos Voda din Sighetu Marmatiei, iar in 1931 a absolvit Scoala Comerciala din Satu Mare.

A urmat Academia Comerciala din Cluj, din care nu a terminat decat doi ani. „Ardealul a fost ocupat de unguri si am fost nevoit sa-mi inchei studiile, fiind numit subnotar in Rozavlea. Intre timp, am facut scoala de notari de la Szombately, din Ungaria, iar intre ‘45-’48, am lucrat ca notar in Sieu si Cuhea (Bogdan Voda de azi, n. red).

Ziua de 8 octombrie 1948 a fost una fatala pentru mine. M-au ridicat impreuna cu Chisu (un proprietar de moara din Viseu) si Lucretia (fiica lui Strifunda, primarul din Borsa, conducatorul revoltei populare a maramuresenilor impotriva dominatiei rusesti). Timp de doi ani ne-au plimbat prin beciurile Securitatii din Sighet.

Ne tineau cate doua-trei luni (cu bataile si ancheta de rigoare), apoi ne lasau liberi cateva saptamani, dupa care ne arestau din nou. In aceasta perioada, in timp ce trupele lui Strifunda se indreptau spre Sighet, m-am alaturat oamenilor din sat care s-au grupat si au pornit spre a se intalni cu cei din Borsa. Dar de la Oncesti ne-am intors acasa, spunandu-ni-se ca s-a ajuns la o intelegere.

„Erau niste caini”

In iunie 1950, am fost trimis la Canal. Fara proces, fara condamnare. Am trecut prin Ghencea, unde mi s-a facut dosarul. Prima oprire a fost la Capul Midia, unde domina un regim de exterminare prin munca fortata, infometare si batai. Am crezut ca ne omoara pe toti. Lucram de la ora 4 dimineata pana la 9 seara, primind numai o cana de apa si paine.

Noaptea ne trezeau si ne chemau in biroul comandantului Borcea. Incepeau bataile, ancheta… Borcea asta se purta ca un caine. Te intrebau ce ai fost. , ziceau si te bateau. La Midia am sapat Canalul. Cinci insi trebuia sa umplem un vagon in doua-trei ore. Daca nu reuseam, nu mai primeam mancare. Ne infometau intr-un hal de nedescris. In colonie erau doua lagare.

Cei din lagarul de ofiteri erau exterminati prin bataie, iar pe noi ne tineau cu foame. Apoi am ajuns la Cernavoda, unde eram cumintiti cu o foame grozava si lucru peste masura. Comandantul era un invatator din Arad, un om cumsecade. A fost schimbat, acuzat, condamnat si inchis pentru ca a ajutat detinutii.

Viata grea ne-o faceau ceilalti din conducere: locotenentul Florea si plutonierul Moldovan, niste satrapi, niste caini… In schimb, de Anul Nou, Filip, un locotenent din Fagaras, m-a chemat la masa, la el in apartament (locuia intr-o cladire din incinta coloniei). Am mancat si baut pe saturate. Era un om de treaba.

„Ne-au umilit!”

Urmatoarea destinatie a fost la Cheile Bicazului, unde am lucrat la caile ferate timp de un an. Atunci s-a construit barajul si hidrocentrala de la Bicaz. Pe 18 dintre noi ne-au prins citind ziarul. Nu aveam voie la nici o legatura cu realitatea. Am fost dusi la Penitenciarul din Piatra Neamt si interogati pe rand. Am primit inca trei luni de condamnare. Asa ne-au spus.

In realitate, am facut inca sase. Era o bataie de joc!”, povesteste batranul Man. Pentru cateva momente, camera in care discutam este cuprinsa de liniste. Batranul isi duce mana la ochi si isi sterge o lacrima. Apoi inca una. „Ne-au umilit!”, spune, afectat de trecutul care ii obsedeaza amintirile. „Dupa inca un an la Bicaz, m-am intors la Cernavoda (unde erau cam 2.000 de detinuti). Se inmultisera baracile, iar mizeria era de nedescris. Am fost trimis la Galesu (o alta colonie), iar de Craciun, in 1952, am fost eliberat. Inainte, s-a petrecut o faza memorabila. De Sfantul Nicolae, a venit o masina, seara, si au fost anuntati 8 dintre noi ca suntem liberi. Eram si eu pe lista.

M-am dus sa-mi iau ramas bun de la prietenii mei Iusco Gavrila (prezentat intr-un numar anterior, n. red.), Mihai Petrovan, Stefan Pop (toti din Sieu). Cand am aparut la poarta, gardienii au inceput sa ma injure. Si am mai stat in inchisoare pana la Craciun”, a continuat Man.

Dupa eliberare, viata sa a continuat sa fie un calvar din cauza numeroaselor presiuni venite din partea Securitatii si a autoritatilor de atunci. Nici sotiei nu i-a fost mai usor. Dupa arestarea lui Iosif Man, sotia sa a fost scoasa in strada, cu trei copii sub patru ani, iar averea le-a fost confiscata.

Dupa 1990, familia Man a solicitat Primariei restituirea fostei proprietati, dar nu a primit nimic. Asupra acestor aspecte vom reveni cu un material distinct.

A venit in doua randuri un ofiter de securitate la mine, cerandu-mi sa le ofer date despre ce spun oamenii din comuna. Nu am vrut sa colaborez, asa ca subprefectul Draghici m-a chemat la centrul de plasa de la Dragomiresti.

Calul Stalin

La Capul Midia erau foarte multi preoti, toti greco-catolici, cu exceptia unuia, ortodox, din Negras (Arges). Acesta avea doi copii studenti, care il mai ajutau la gospodarie. Avea si un cal, folosit la deplasare. Cineva l-a intrebat cum il cheama pe cal. , a raspuns preotul. Asa il chema.

Pentru asta a primit doi ani de inchisoare l La Cernavoda era si un lagar de femei, de care ne despartea un gard. Fiica unui detinut din Ieud fusese intemnitata acolo pentru ca refuzase sa se culce cu un notar din comuna. A primit un an l Tot la Cernavoda am cunoscut un ofiter de aviatie, cu studiile terminate in Franta. Neavand ce sa-i impute la arestare, au invocat ca are nevasta unguroaica.