Sari direct la conținut

Război în Ucraina, ziua 19: Rușii ar fi detonat muniție la centrala nucleară Zaporojie. Blocuri și străzi din Kiev, bombardate de armata rusă/ Negocierile, suspendate până marți / Zelenski vrea să extindă legea marțială pentru încă 30 de zile

HotNews.ro
Bombardamente Kiev, Foto: Andrea Filigheddu/NurPhoto/Shutterstock Editorial/Profimedia Images
Bombardamente Kiev, Foto: Andrea Filigheddu/NurPhoto/Shutterstock Editorial/Profimedia Images

Ucraina a intrat în cea de-a nouăsprezecea zi de război. Luni dimineață, au continuat bombardamentele armatei ruse în mai multe orașe. În Kiev, a fost lovit un bloc de locuințe cu nouă etaje, iar cel puțin doi oameni au fost uciși. În timp ce atacurile continuă, luni a avut loc o nouă rundă de negocieri între Rusia și Ucraina, care a fost însă suspendată până marți. În tot acest timp, exodul refugiaților continuă – circa 2,8 milioane de oameni și-au părăsit țara până în prezent, potrivit ONU.

Cele mai importante informații de luni privind războiul din Ucraina pe HotNews.ro:

06:00Am deschis un nou articol LIVE-TEXT aici. Rămâi pe HotNews.ro

04:36Convoiul nostru de camioane cu 100 de tone de ajutor umanitar atât de necesar pentru Mariupol este încă reținut în Berdiansk. Pentru a treia zi. Cu toate acestea, vom continua să încercăm să livrăm locuitorilor din Mariupol mâncare, apă și medicamente, a spus președintele Ucrainei într-un mesaj adresat locuitorilor.

02:30Rusia ar fi cerut atât asistență militară, cât și financiară din partea Chinei pe fondul conflictului din Ucraina. Printre asistența solicitată de Rusia s-ar fi numărat trusele de alimente militare neperisabile, preambalate, potrivit CNN.

01:57Trump afirmă că Putin este „pornit”, avertizând că invazia poate provoca un al treilea război mondial

01:20Rusia se pregătește pentru default / Se poate repeta scenariul din 1998?

00:54Prizonier rus, mesaj către mama sa: M-ar putea ucide, dar ei mă protejează / Rusia a comis crime

00:25Statele Unite sunt „profund îngrijorate” de poziția Chinei de „aliniere la Rusia” cu privire la războiul din Ucraina, a declarat luni un înalt oficial de la Casa Albă, după o întâlnire la nivel înalt la Roma, care nu a contribuit cu nimic la reducerea tensiuni, potrivit AFP.

00:08Zelenski extinde legea marțială în Ucraina pentru încă 30 de zile

23:59NASA a reafirmat luni că colaborarea dintre Statele Unite și Rusia la Stația Spațială Internațională continuă în mod normal, în ciuda tensiunilor extreme legate de războiul din Ucraina, subliniind că un astronaut american se va întoarce pe Pământ conform planului la sfârșitul lunii la bordul unei nave ruseşti, potrivit AFP.

23:45Alimentarea cu energie electrică a centralei de la Cerbobîl, restabilită, după o nouă avarie la rețeaua electrică – Agenţia Internaţională a Energiei Atomice

23:21VIDEO Cine este Marina Ovsiannikova, jurnalista care a protestat la Pervîi Kanal împotriva războiul

ONG-ul care apără drepturile protestatarilor OVD-Info, spune că este vorba de Marina Ovsiannikova, angajată a tustului, și a raportat că a fost arestată și dusă la secția de poliție.

22:40Rusia spune că Occidentul încearcă să împingă în default, dar își va plăti datoria externă

22:15Oficialii de la Casa Albă poartă discuții timpurii pentru ca președintele Joe Biden să călătorească în curând în Europa, pe fondul invaziei ruse în curs de desfășurare a Ucrainei

21:59Slovacia a decis luni expulzarea a trei diplomați ruși, „pentru activitatea lor care încălcă Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice”, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe, potrivit AFP.

21:29VIDEO Protest în direct la Pervîi Kanal, una dintre cele mai importante televiziuni ruse: „Opriti razboiul! Aici vă mint”

21:21Franța a livrat Rusiei echipament militar până în 2020 în baza contractelor anterioare anexării Crimeei / Unele dintre echipamente ar fi folosite în Ucraina

20:52Procurorul general al Ucrainei relatează că un alt jurnalist străin a fost rănit astăzi.

20:38Cetățenii britanici vor primi 350 de lire sterline pe lună ca să găzduiască refugiați ucraineni

20:30Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa marţi, prin videoconferință, Parlamentului Canadei, ţara cu a doua cea mai numeroasă comunitate ucraineană – 1,5 milioane de persoane. La invitaţia premierului canadian Justin Trudeau, liderul de la Kiev va vorbi într-o sesiune comună specială a celor două camere reunite ale parlamentului canadian.

20:20Preşedintele rus Vladimir Putin pare să fi renunţat la o schimbare de regim la Kiev, a declarat luni preşedintele finlandez Sauli Niinisto într-un interviu pentru CNN, preluat de AFP.

„Putin are lista sa, o ştie toată lumea. Însă pare că schimbarea guvernului din Ucraina nu mai este pe listă”, a afirmat preşedintele Finlandei, interlocutor frecvent al preşedintelui rus Vladimir Putin, care a discutat din nou vineri cu liderul de la Kremlin.

20:05La nici o săptămână după ce a relaxat regulamentul privind postările care face apel la moartea lui Putin, Facebook a decis să le interzică

19:55Oficial american al apărării: rușii nu au atins „superioritatea aeriană asupra întregii Ucraine”

19:51Scholz şi Erdogan, apel comun către Putin pentru încetarea focului în Ucraina

19:32Cum și-a continuat Rusia ofensiva în Ucraina, în cea de a 19- zi de război – ultimul raport al Armatei ucrainene

Avertisment al premierului ucrainean: Războiul din Ucraina poate deveni un al treilea război mondial

19:14Nouă morți după bombardarea unui turn de televiziune din vest (autorități)

19:14Premierul ucrainean avertizează că războiul din Ucraina poate deveni ”un al treilea război mondial”

18:39Agenţia nucleară ucraineană Energoatom a anunțat, potrivit The Kyiv Independent, că forțele ruse au detonat explozibili la centrala nucleară Zaporojie.

18:21Președintele României, Klaus Iohannis, a exprimat susținerea țării noastre pentru adoptarea unor noi sancțiuni care să mențină o presiune ridicată asupra Federației Ruse, în cadrul unei întâlrniri, la Cotroceni, cu ministrul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale al Republicii Italiene, Luigi Di Maio.

18:10Uniunea Europeană îl sancționează pe Roman Abramovici, după ce săptămâna trecută Marea Britanie i-a înghețat oligarhului rus activele

18:03Ministrul polonez al familiei şi protecţiei sociale, Marlena Malag, a cerut luni ”solidaritate” din partea tuturor ţărilor Uniunii Europene în faţa valului de refugiaţi ucraineni pentru ca acesta să nu fie lăsat doar pe seama ţărilor vecine Ucrainei.

17:35UE va înăspri sancţiunile împotriva companiilor petroliere ruseşti, dar nu va interzice importul de ţiţei rusesc

17:23Ucraina spune că bombardamentele rusești încă împiedică luni livrarea ajutoarelor către Mariupol, a declarat vicepremierul ucrainean Iryna Vereșciuk. Ea a spus că un convoi a încercat să ajungă luni în orașul încercuit pentru a livra ajutoare și a ajuta la evacuarea femeilor și a copiilor, dar, ca și în încercările similare din ultima săptămână, nu a reușit să ajungă în oraș.

Ea a confirmat că unii civili au reușit luni să părăsească Mariupol într-un convoi de mașini

17:20 Peste 2,8 milioane de ucraineni au fugit din calea războiului / Polonia, asaltată de refugiați: „Situația devine din ce în ce mai dificilă”

17:12Războiul condus de Rusia în Ucraina astăzi se traduce printr-un „eșec tactic și strategic”, a declarat luni, la Consiliul de Securitate ONU, ministrul polonez de externe Zbigniew Rau.

16:50Puțin peste 200 de refugiați ucraineni s-au angajat în România – Ministrul Muncii

16:48Președintele Volodimir Zelenski și-a anulat intervenția la Consiliul Europei, dar se va adresa Congresului SUA

16:43A patra rundă de negocieri Ucraina-Rusia a ”luat o pauză tehnică” până marți

16:38VIDEO Camionete Toyota înarmate? Ucrainenii au trecut la nivelul următor: Un BMW decapotabil și cu mitralieră de calibru 12,7 mm

16:11Premierul polonez Mateusz Morawiecki a propus luni, la Varşovia, ca activele statului şi ale oligarhilor ruşi îngheţate în Occident să fie confiscate definitiv şi destinate unui fond pentru reconstrucţia Ucrainei, scrie AFP.

16:05HARTA Războiului – Ziua 19 – 14 martie:

Sursă: Ministerul Apărării Britanic

16:01„Discuțiile dificile continuă. Toată lumea așteaptă vești. În această seară vom aștepta concluziile”, a transmis președintele Volodimir Zelenskyi într-un mesaj video postat în timpul celei de-a patra runde de negocieri între delegațiile Rusiei și Ucrainei, potrivit CNN. Discuțiile au loc prin videoconferință.

Zelenski și-a anulat intervenția la Consiliul Europei

16:00VIDEO Imobil din centrul Londrei care i-ar aparține oligarhului rus Oleg Deripaska, ocupat de anarhiști.

15:56Zelenski și-a anulat intervenția la Consiliul Europei din cauza unor ”circumstanțe urgente și neprevăzute”.

15:55Imagini dintr-un blindat ucrainean în timpul unui schimb de focuri: Tunul de 30mm, folosit cu succes împotriva tancurilor rusești – VIDEO

15:35În Mariupol, a început evacuarea civililor, potrivit Kyiv Post. Sursa citată mai precizează că în jur de 160 de automobile au reușit să plece din oraș.

15:03Un apropiat al lui Putin recunoaște că invazia Ucrainei nu a decurs conform planului

14:48Nouăzeci de copii ar fi fost uciși de la începerea războiului din Ucraina

14:33Un centru care găzduiește persoane cu dizabilități și cu afecțiuni de sănătate mintală aflat în apropiere de Kiev a fost lovit de bombardamente, a anunțat luni Consiliul regiunii Kiev, citat de CNN.

Consiliul a precizat că două atacuri au vizat centrul de îngrijiri, unul dintre ele distrugând camera cazanelor și lovind morga. Clădirea a fost avariată. Personalul și pacienții au evacuați într-un loc sigur, a adăugat sursa citată.

14:22Rusia neagă că ar fi cerut ajutor Chinei pentru războiul din Ucraina

14:03Kremlinul spune că „operațiunea specială” în Ucraina decurge „conform planului”. „Armata rusă nu exclude preluarea controlului total al marilor orașe”

14:00VIDEO Momentul în care o rachetă rusească lovește o stradă circulată din Kiev

13:59Ucraina anunță că bombardamentele rusești au distrus 7 spitale

Rețeaua de alimentare cu electricitate de la centrala Cernobîl, avariată de trupele ruse

13:43Jurnalistul american pe care Kremlinul îl consideră „esențial” în războiul său informațional: „Oare cât va mai dura până când va fi închis ca agent rus?”

13:31Rețeaua de alimentare cu electricitate de la centrala Cernobîl, avariată de trupele ruse – susțin autoritățile ucrainene

12:45Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski se adresează Consiliului Europei. Amintim că Rusia a fost suspendată din Consiliu la scurt timp după invadarea Ucrainei.

12:44Rusia prezintă cazul unui pilot de Su-25 care, după ce a fost lovit de o rachetă sol-aer, a reușit să aducă avionul avariat la bază – VIDEO

12:41Mai multe explozii puternice au fost auzit în Kiev luni, în jurul oreor prânzului. Conform CNN, acestea ar fi fost cauzate de bateriile ucrainene de apărare aeriană care vizează fie avioane rusești, fie rachete de croazieră. Nori de fum puteau fi văzuți din centrul Kievului.

12:36Încă o persoană ar fi murit în capitala Kiev, după ce o rachetă rusă a fost doborâtă de armata ucraineană. Părți ale acesteia au lovit însă o zonă rezidențială din Kiev și o stație de autobuz, potivit Kyiv Independent.

12:33În Harkiv, salvatorii continuă să stingă incendii și să intervină la clădirile distruse de bombardamente.

12:19Oficiali ucraineni susțin că există indicii că negocierile de luni cu partea rusă ar putea fi mai constructive, aceștia vorbind despre o oarecare schimbare de ton.

Pe de altă parte, negociatorul Ucrainei spune că mandatul său este clar: încetarea imediată a focului, retragerea trupelor rusești și garanții de securitate pentru Ucraina.

11:58Rusia schimbă modul în care calculează cursul de schimb pentru dolar și euro pentru „a-i crește reprezentativitatea”

11:36Contul de Twitter al Ambasadei Rusiei în România a fost suspendat.

VIDEO Imagini din dronă cu amploarea distrugerilor din Mariupol / Lupte dure între ucraineni și blindatele rusești la marginea orașului

11:35Blindatele rusești, prinse într-o ambuscadă. Imagini din dronă cu luptele de la marginea Mariupolului – VIDEO

11:27Trei moduri în care Rusia și-a demonstrat incompetența militară în Ucraina – Analiză

11:25VIDEO Imagini din dronă cu amploarea dezastrului din Mariupol, bombardat constant de forțele ruse

11:20Cel puțin 3 oameni au fost uciși în bombardamentele din Sumy. Potrivit primarului continuă căutarea victimelor după bombardamentele din cursul nopții, care au avut loc într-o zonă rezidențială din nord-estul orașului, relatează Kyiv Independent.

11:19Ajungerea unor rachete ruseşti pe teritoriul NATO nu este imposibilă, dar este foarte improbabilă, a declarat luni ministrul britanic al sănătăţii, Sajid Javid, relatează Reuters.

11:06Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a făcut un nou apel către Occident să pună la dispoziția Ucrainei armament și să impună noi sancțiuni Rusiei pentru a împiedica astfel extinderea conflictului.

10:52Cum arată centrul istoric din Harkiv, oraș afectat puternic de bombardamentele armatei ruse

Peste 2.500 de locuitori din Mariupol uciși de la începerea invaziei ruse

10:40Pierderile Rusiei în război încep să se adune – Câte tancuri, blindate, avioane și elicoptere ar fi distrus Ucraina până acum

10:32Peste 100.000 de copii ucraineni trăiesc în orfelinate și instituții de îngrijire a copilului și sunt în risc crescut de a fi lăsați în urmă, în Ucraina bombardată, potrivit Salvați Copiii.

10:29Peste 2.500 de locuitori ai portului Mariupol au fost uciși de la debutul războiului declanșat de rusia în Ucraina.

10:28Ministrul de Externe ucrainean critică politica Germaniei faţă de Rusia

10:15Circa 100 de maşini având imprimate litera Z – precum cea care apare pe vehiculele militare ale armatei ruse în Ucraina -, şi care afişau drapelele Rusiei, Serbiei şi autoproclamatelor „republici” separatiste Doneţk şi Lugansk (estul Ucrainei), au circulat duminică prin centrul capitalei sârbe Belgrad, în semn de susţinere pentru Moscova, conform EFE.

10:11Ministerul afacerilor externe de la Beijing neagă că ar fi primit vreo solicitare de asistență militară din partea Rusiei, potrivit Nexta.

09:56Ucraina va face luni noi încercări de a evacua civilii prin 10 coridoare umanitare, inclusiv din orașele din apropierea capitalei Kiev și din regiunea de est a Luhansk, a declarat viceprim-ministrul Iryna Vereschuk, conform Reuters. „Vom încerca, încă o dată, să deblocăm mișcarea convoiului umanitar care transportă alimente și medicamente către orașul-port Mariupol”, a spus ea.

09:51Ministerul rus de Finanțe a anunţat luni că a aprobat o procedură temporară pentru achitarea datoriei în valută, dar a avertizat că aceste plăţi vor fi făcute în ruble, dacă sancţiunile împiedică băncile să-şi onoreze datoriile în moneda în care au fost emise, transmite Reuters. Guvernul rus trebuie să achite miercuri 117 milioane de dolari pentru două dintre obligaţiunile denominate în dolari.

09:50Atacul de luni dimineață de lângă Kiev a vizat fabrica de avioane Antonov, și nu aeroportul, așa cum arătau informațiile inițiale, conform BBC. Administrația orașului spune că bombardamentul a vizat uzina de avioane Antonov, aflată la aproximativ 10 km de centrul orașului Kiev.

Conform surselor citate, serviciile de urgență se află la locul exploziei.

09:40O intrare a Rusiei în incapacitate de plată ar putea declanşa o criză financiară globală? Ce spune șefa FMI

08:58Aeroportul Antonov din nordul Kievului ar fi fost lovit de bombardamentele rusești, spun autoritățile din capitala Ucrainei, conform BBC. Antonov, cunoscut și sub numele de Hostomel, este cel mai important aeroport internațional de marfă al Ucrainei, precum și o bază aeriană militară cheie. Videoclipuri neverificate de pe rețelele de socializare arată un nor gros de fum care se ridică de deasupra aeroportului.

Bloc din Kiev lovit de bombardamente

08:38Atacul asupra blocului din Kiev s-a soldat cu cel puțin 2 morți și 3 răniți care au fost transportați la spital, potrivit ultimului bilanț al serviciilor de urgență din Ucraina. Alte 9 persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului.

08:32Una dintre femeile însărcinate care a fost rănită în atacul asupra maternității din Mariupol a murit, relatează Nexta. Nici copilul nu a putut fi salvat.

08:31Negocierile între delegațiile ucrainene și ruse, prin videoconferință, vor avea loc de la ora 10:30, ora Kievului, conform lui David Arakhamia, membru al delegației și lider al partidului lui Zelensky în parlament, scrie The Kyiv Independent.

08:27Bombardamente, luni dimineață, și în orașul Snihurivka din regiunea Mykolaiv. Autoritățile locale raportează că sunt oameni sub dărâmături.

08:05Clădirea de 9 etaje din Kiev s-a prăbușit parțial și a avut loc un incendiu. Potrivit datelor preliminare, nu au fost victime sau răniți, transmite Nexta TV.

07:44Un bloc de locuințe din Kiev a fost lovit de artileria rusă. Pompierii încearcă să stingă focul în clădirea de 9 etaje, potrivit serviciului de urgență citat de Kyiv Independent.

Atacul a avut loc în jurul orei 5 a.m.

07:15SUA vor încerca să convingă China să nu ofere armament Rusiei, în cadrul unei reuniuni la nivel înalt la Roma, reuniune pe care Casa Albă o consideră extrem de importantă nu doar pentru războiul din Ucraina, cât pentru viitorul raport de putere pe scena internațională, relatează The Guardian. Jake Sullivan, consilier pe probleme de securitate, se va întâlni cu omologul său chinez Yang Jiechi în capitala Italiei.

07:02Actorul britanic Benedict Cumberbatch a declarat că speră să participe la o schemă guvernamentală prin care va oferi refugiaților ucraineni un loc în care să stea, scrie Reuters. Noua schemă „Cămine pentru Ucraina” va permite cetățenilor, ONG-urilor sau grupurilor comunitare să ofere cazare refugiaților care ajung în Marea Britanie.

06:38Premierul Boris Johnson a declarat că Regatul Unit va furniza Ucrainei peste 500 de generatoare, care vor furniza energie pentru adăposturi și spitale. De asemenea, cu ajutorul lor vor fi alimentate cu energie 20.000 de case. Anunțul premierului a venit după ce președintele Ucrainei Volodymyr Zelensky a făcut o cerere directă Regatului Unit pentru a fi ajutați cu generatoare, scrie BBC.

06:30Ambasada SUA la Kiev îndeamnă încă o dată cetățenii americani să părăsească imediat Ucraina, deoarece atacurile devin tot mai „violente și imprevizibile”.

05:00Liderul republicii ruse Cecenia, Ramzan Kadîrov, un protejat al preşedintelui Vladimir Putin, a afirmat luni că se află în Ucraina alături de forţele Moscovei care desfăşoară o ofensivă în ţară, notează AFP

01:32Zelenski a îndemnat din nou NATO să stabilească o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei, afirmând că în caz contrar Alianţa Nord-Atlantică ar putea să vadă „rachete ruseşti” căzând asupra statelor sale membre.

„Numai în regiunea Lviv au căzut 30 de rachete”, a spus şeful statului ucrainean. „Nu se întâmpla nimic care să poată ameninţa teritoriul Federaţiei Ruse. Şi la doar 20 de kilometri de frontierele NATO”, a insistat el.

00:34Presa americană scrie că Rusia a cerut Chinei ajutor militar şi economic / Ambasada chineză la Washington: „Obiectivul nostru este ca războiul să nu scape de sub control”

23:41Noi negocieri între Ucraina și Rusia vor avea loc luni, prin videoconferinţă.

„Luni va avea loc o sesiune de negocieri pentru a face un rezumat al rezultatelor preliminare” ale discuţiilor, a informat duminică seară Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean.

Mai devreme, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, confirmase că acest schimb de opinii va avea loc luni prin videoconferinţă.

23:19​Jurnalistul Brent Renaud, ucis în Ucraina, lucra pentru revista Time şi realiza un documentar despre refugiaţi

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro