Sari direct la conținut

Al cincilea general rus ucis de armata ucraineană. Bilanțul total ar ajunge la peste 14.000 de soldați ruși omorâți, susține Kievul

HotNews.ro
Al cincilea general rus ucis de armata ucraineană. Bilanțul total ar ajunge la peste 14.000 de soldați ruși omorâți, susține Kievul

Ucraina susține că a eliminat încă un general-locotenent rus. Este vorba despre comandantul Armatei a 8-a a Districtului Militar de Sud al Federației Ruse, Andrei Mordvichev, care a fost ucis în urma unui atac al forțelor armate ale Ucrainei asupra aerodromului de la Cernobaevka.

Armata a 8-a este responsabilă pentru regiunile separatiste din estul Ucrainei Donețk și Luhansk.

Este al cincilea general rus ucis de armata ucraineană, notează BBC, precizând că informația nu a putut fi verificată din surse independente.

Statul Major al armatei ucrainene a mai precizat sâmbătă, potrivit BBC, că peste 14.000 de soldați ruși au fost uciși în cele trei săptămâni de la invazia Rusiei.

Potrivit estimărilor serviciilor occidentale de intelligence, 7.000 de militari ruși ar fi fost uciși de armata Ucrainei.

De asemenea, între 14.000 și 21.000 ar fi fost răniți.

Într-o postare pe Facebook, oficialii ucraineni mai spun că Rusia a înregistrat pierderi serioase și în privința echipamentelor militare: 1.470 de blindate, 466 de tancuri și peste 115 elicoptere și 95 de avioane.

Primul general rus care a fost ucis în luptele din Ucraina a fost Magomed Tuşaev, care şi-a pierdut viaţa la 26 februarie lângă Kiev.

La 15 martie, generalul Oleg Mitiaev, comandantul unei divizii ruse motorizate, a fost ucis de miliţiile ucrainene „Azov”.

General-maiorul Vitali Gherasimov, şef de stat major şi prim-adjunct al comandantului Armatei 41-a din cadrul Districtului militar Centru al Rusiei, a fost ucis în luptele de la Harkiv, iar generalul Andrei Kolesnikov – comandantul Armatei a 29-a din cadrul Districtului militar Est (Extremul Orient) al Federaţiei Ruse – la 11 martie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro