Sari direct la conținut

Lista oamenilor din jurul lui Putin vizați de noile sancțiuni americane / Cum explică SUA includerea pe listă a fiicelor președintelui rus

HotNews.ro
Vladimir Putin si Serghei Lavrov, Foto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia
Vladimir Putin si Serghei Lavrov, Foto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia

Maria Putina (Vorontsova) și Katerina Tikhonova, cele două fiice ale lui Vladimir Putin din prima căsătorie cu fosta însoțitoare de zbor Liudmila Șkrebneva, se află pe lista noilor sancțiuni anunțate miercuri de către Statele Unite, conform CNN. Sunt vizate și soția și fiica ministrului de externe Serghei Lavrov și membrii Consiliului de Securitate al Rusiei, premierul Mihail Mișustin, precum și fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev, actual vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al ţării.

Statele Unite au anunțat miercuri măsuri suplimentare împotriva Rusiei, pentru a crește presiunea economică asupra țării și a președintelui Vladimir Putin, în urma imaginilor teribile din orașul ucrainean Bucha, scrie CNN.

  • ”Astăzi intensificăm drastic şocul financiar prin impunerea de sancţiuni care blochează pe deplin activele celei mai mari instituţii financiare din Rusia, Sberbank, şi activele celei mai mari bănci private a acesteia, Alfa Bank”, a declarat un oficial american de rang înalt, citat de CNN.

Sberbank deține aproape o treime din totalul activelor din sectorul bancar al Rusiei, a menționat oficialul, adăugând că SUA au blocat acum complet „mai mult de două treimi din sectorul bancar rus”.

  • „În aliniere cu G7 și UE, anunțăm interzicerea investițiilor noi în Rusia”, a mai precizat oficialul american. Această măsură va fi implementată printr-un ordin semnat de președintele american Joe Biden.

Statele Unite vor aplica, de asemenea, sancţiuni asupra celor mai importante întreprinderi de stat din Rusia, care vor fi anunţate joi de către Trezorerie.

  • ”Se estimează că PIB-ul Rusiei va scădea cu două cifre în acest an (…) Şocul economic estimat doar pentru anul în curs este proiectat de FMI să distrugă ultimii 15 ani de creştere economică”, a subliniat oficialul american.

Fiicele lui Putin, pe lista de sancțiuni / Lista oamenilor din jurul lui Putin vizați de noile măsuri

De asemenea, Statele Unite impun sancţiuni împotriva unor membri ai elitei ruse şi a membrilor famililor acestora.

Printre persoanele vizate de sancțiunile americane se numără:

  • Maria Putina (Vorontsova), în vârstă de 36 de ani, şi Katerina Tikhonova (35 de ani), cele două fiice ale lui Vladimir Putin din prima căsătorie cu fosta însoțitoare de zbor Liudmila Șkrebneva
  • soţia şi fiica ministrului rus de Externe Serghei Lavrov
  • membrii Consiliului de Securitate al Rusiei, inclusiv fostul preşedinte şi premier Dmitri Medvedev
  • actualul premier rus Mihail Mişustin

SUA au sancționat deja peste 140 de oligarhi și membri ai familiilor acestora și peste 400 de oficiali guvernamentali ruși, a spus oficialul citat.

De ce sunt vizate și fiicele lui Putin?

SUA le vizează pe cele două fiice adulte ale lui Vladimir Putin considerând că președintele rus ar putea ascunde la acestea unele dintre bunurile sale, potrivit oficialului american citat de CNN.

El a spus că această practică este comună în rândul elitei ruse.

  • „Avem motive să credem că Putin și mulți dintre prietenii și oligarhii săi își ascund averea la membrii familiei, iar aceștia și-au plasat bunurile și banii în sistemul financiar al SUA, dar și în multe alte părți ale lumii.
  • De aceea sunt importante eforturile coordonate de a le îngheța bunurile, de a le confisca mașinile, iahturile, casele.
  • Credem că multe dintre bunurile lui Putin sunt ascunse de membrii familiei lui”, a mai spus oficialul citat.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro