Sari direct la conținut

VIDEO Zelenski, mesaj emoționant de Ziua Independenței: Ucraina a renăscut când Rusia a invadat țara

HotNews.ro
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, Foto: Ukrainian Presidential Press Off / Zuma Press / Profimedia
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, Foto: Ukrainian Presidential Press Off / Zuma Press / Profimedia

Președintele Volodimor Zelenskiy le-a spus miercuri ucrainenilor, într-un discurs emoționant pentru a marca 31 de ani de independență, că Ucraina a renăscut atunci când Rusia a invadat-o pe 24 februarie și că va recuceri Crimeea anexată și zonele ocupate din est, transmite Reuters.

În discursul înregistrat în ziua în care se împlinesc șase luni de la invazia Rusiei din 24 februarie, Zelenski a spus că Ucraina nu mai vede încheierea războiului atunci când va fi pace, ci în momentul în care Kievul va fi de fapt victorios.

„O nouă națiune a apărut în lume pe 24 februarie, la ora 4 dimineața. Nu s-a născut, ci a renăscut. O națiune care nu a plâns, nu a țipat și nu s-a speriat. Una care nu a fugit. Nu a renunțat. Și care nu a uitat”, a spus Zelenski.

Liderul ucrainean, în vârstă de 44 de ani, a ținut discursul în hainele verzi specifice militarilor, în fața monumentului central al Kievului care marchează independența față de Uniunea Sovietică.

„Ce înseamnă pentru noi sfârșitul războiului? Obișnuiam să spunem: pace. Acum spunem: victorie”, a mai spus liderul de la Kiev.

  • ”Sărbătorim această zi în locuri diferite. Unii sunt în tranșee și batalioane, în tancuri, pe mare și în aer. Unii luptă pentru independență în prima linie. Unii sunt pe drumuri, în mașini, în trenuri și camioane. Și unii sunt pe smartphone sau pe calculator. De asemenea, ei luptă pentru independență, strângând bani pentru ca cei de pe drumuri să aibă ce să le ducă celor din prima linie.
  • Sărbătorim această zi în circumstanțe și condiții diferite și chiar pe fusuri orare diferite, dar cu un singur scop – să păstrăm independența Ucrainei și să obținem victoria. Suntem uniți împreună. La mulți ani de Ziua Independenței, Ucraina!”, a mai spus Zelenki.

Străzile din centrul Kievului erau neobișnuit de goale miercuri dimineață, după zile de avertismente privind posibilitatea ca Rusia să lanseze noi atacuri cu rachete asupra marilor orașe.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro