Sari direct la conținut

Clerici musulmani îi îndeamnă pe uzbeci să nu se alăture războiului Rusiei din Ucraina: „E împotriva credinței noastre”

HotNews.ro
Steaguri ale Uzbekistanului, Foto: DreamsTime
Steaguri ale Uzbekistanului, Foto: DreamsTime

Clerici musulmani îi îndeamnă pe uzbeci să nu se alăture războiului Rusiei din Ucraina, avertizând că acest lucru ar fi împotriva credinței islamice.

Membri ai unor „organizații teroriste” încearcă să recruteze musulmani pentru a lupta în conflictul din Ucraina sub pretextul „jihadului” sau al războiului sfânt, a declarat consiliul musulman din Uzbekistan, potrivit The Guardian.

Dar, în realitate, nu este permis ca un musulman să participe la nicio acțiune militară, cu excepția apărării patriei sale, a precizat acesta.

Declarația autorității religioase supreme din Uzbekistan a fost făcută după ce Rusia a oferit cetățenie rapidă străinilor care se înrolează în armata sa, ca parte a unei campanii mai ample de consolidare a armatei sale.

Un mesaj similar a fost publicat anterior de Ambasada Republicii Uzbekistan în Federația Rusă care și-a avertizat compatrioții împotriva creării batalioanelor de voluntari și/sau participării la ostilități pe teritoriul statelor străine pentru care a fost stabilită răspunderea penală”, potrivit Ukrainska Pravda.

Procurorii de stat din Uzbekistan au avertizat cetățenii săi să nu se alăture armatelor străine, spunând că cei care luptă în conflicte militare în străinătate sunt pasibili de urmărire penală în conformitate cu legislația uzbecă.

O înregistrare video care a circulat pe rețelele de socializare la începutul acestei luni arăta doi uzbeci capturați în luptele dintre forțele ucrainene și cele rusești. Deținuții au declarat că au fost recrutați la Moscova.

Kârgâzstanul își avertizează cetățenii care locuiesc în Rusia că vor face închisoare dacă participă la războiul împotriva Ucrainei

Ambasada Kârgâzstanului în Rusia și-a avertizat cetățenii din Rusia că vor răspunde penal dacă participă la războiului Federației Ruse în Ucraina.

„În legătură cu adoptarea de către Duma de Stat a Federației Ruse a actelor legislative care prevăd obținerea simplificată a cetățeniei ruse de către străinii care au încheiat un contract de serviciu în Forțele Armate ale Federației Ruse, Ambasada Republicii Kârgâze din Federația Rusă îi avertizează pe cetățenii Republicii Kârgâze care se află temporar pe teritoriul Federației Ruse să nu participe la conflicte armate sau la acțiuni militare pe teritoriul statelor străine pentru care este stabilită răspunderea penală”, arată un comunicat al Ambasadei, care subliniază că, în conformitate cu articolul 256 din Codul penal al Republicii Kârgâze, participarea cetățenilor Republicii Kârgâze la ostilitățile de pe teritoriul statelor străine se pedepsește cu închisoare de până la zece ani cu confiscarea bunurilor.

foto: Dreamstime

___

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro