Sari direct la conținut

Dmitri Medvedev încearcă să agite spiritele în Argentina cu „mâna ciumată a Londrei”

HotNews.ro
Dmitri Medvedev, Foto: Sergei Bobylev / TASS / Profimedia Images
Dmitri Medvedev, Foto: Sergei Bobylev / TASS / Profimedia Images

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui Vladimir Putin, a publicat luni comentarii despre „lupta dreaptă” a Argentinei de a recupera Insulele Falkland de la Marea Britanie, relatează TASS.

Afirmațiile sale vin la doar câteva zile după ce guvernul de la Buenos Aires a denunțat pactul Foradori-Duncan, un acord încheiat în 2016 cu Londra care stipula că cele două state convin să nu fie de acord asupra suveranității Insulelor Falkland în favoarea îmbunătățirii relațiilor comerciale și de securitate.

Argentina a anunțat de asemenea că va încerca să readucă în discuție la ONU pretențiile sale asupra insulelor.

„Documentul, după standardele istorice, este destul de proaspăt – 2016. Dar din punct de vedere politic, este putrezit și pute (ca tot ceea ce a atins mâna ciumată a Londrei)”, a scris Medvedev într-un articol publicat pe site-ul partidului Rusia Unită condus de Vladimir Putin.

Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a salutat decizia guvernului argentinian și „continuarea luptei drepte” de a-și reafirma suveranitatea asupra Insulelor Falkland, afirmând că aceasta face parte din lupta mai amplă „împotriva practicilor moderne rușinoase ale neocolonialismului, din cauza cărora multe țări continuă să sufere”.

Medvedev acuză existența unei „tumori maligne coloniale”

Medvedev mai afirmă că „lama ascuțită a turbulențelor din relațiile internaționale a deschis abcesul problemelor de lungă durată ale lumii” și că a sosit timpul ca „o intervenție chirurgicală internațională să îndepărteze tumora malignă a trecutului colonial”.

Oficialul rus a amintit că în lume încă există destule teritorii care nu sunt autonome față de fostele imperii coloniale, afirmând despre teritoriile de peste mări ale Franței și Marii Britanii că sunt „rudimente ale prăbușirii sistemului colonial în anii 1950-1970 ai secolului al XX-lea.”

„Fostele metropole vor să le dea adevărată libertate? Cu greu”, a mai notat acesta.

După declanșarea războiului din Ucraina Rusia a acuzat de mai multe ori Occidentul în ceea ce privește trecutul său colonial sau presupuse practici „neocoloniale” ca parte a eforturilor sale de a-și extinde influența în Africa și alte părți ale lumii după ruperea legăturilor cu marile cancelarii occidentale.

Numeroși istorici afirmă însă că Moscova nu vrea să își admită propriul trecut colonial.

Urmărește ultimele evoluții din a 376-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro