Sari direct la conținut

DOCUMENT Biochimistii din sistemul sanitar cer modificarea legii salarizarii: au fost generate discrepante uriase intre salariile biochimistilor si ale colegilor medici de laborator

HotNews.ro

Biologi, biochimisti si chimisti din sistemul sanitar si invatamantul medical superior cer Guvernului sa modifice grila de salarizare din sistemul sanitar, astfel incat sa le permita cresterea salariilor. 652 din 3500 de biologi si chimisti din Sistemul Sanitar public si privat au semnat un Memoriu in acest sens, prin care le solicita premierului, ministrului muncii, ministrului sanatatii si presedintelui Camerei deputatilor sa modifice grila de salarizare. Acestia sustin ca „au fost generate discrepante si frustrari uriase intre categoriile profesionale din sistemul sanitar public care au atributii si responsabilitati identice, cum ar fi biologii/biochimisti/chimistii fata de colegii medici de laborator”.

  • Amintim ca in luna martie va intra in vigoare legea salarizarii unitare
  • Aceasta prevede ca salariile medicilor si ale altor angajati din sistemul sanitar vor creste cu procente cuprinse intre 70% si 172%, fata de nivelul din luna ianuarie, a anuntat pe 8 februarie ministrul Sanatatii, Sorina Pintea
  • Ministrul Sanatatii a admis, insa, ca aproximativ 3% dintre angajatii din sistem vor avea scaderi salariale in urma intrarii in vigoare a legii salarizarii unitare. Este vorba despre angajatii din laboratoare – chimisti, biochimisti, farmacisti – dar si de persoanele care ocupa functii de conducere
  • Vezi aici mai multe despre modificarile salariale prevazute de legea cadru 153/2017 privind salarizarea personalului medical din fondurile publice

Nemultumiti de legea care reglementeaza salarizarea personalului medical, 652 de biologi, biochimisti si chimisti din sistemul sanitar si invatamantul medical superior au semnat un memoriu in care cer modificarea grilei de salarizare. Memoriul a fost inregistrat la Ministerul Muncii, Ministerul Sanatatii, Cabinetul Primului Ministru si Camera Deputatilor, potrivit documentului trimis HotNews.ro de catre cercetatorul Relu Cocos, doctor biolog la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila”.

Acesta precizeaza ca, „in urma aplicarii Legii-cadru 153/2017, au fost generate discrepante si frustrari uriase intre categoriile profesionale din sistemul sanitar public care au atributii si responsabilitati identice, cum ar fi biologii/biochimisti/chimistii fata de colegii medici de laborator. Pana la intrarea in vigoare a prezentei legi, salariile acestora erau aproximativ egale, iar acum raportul de salarizare este de aproximativ 1 la 3 intre biologii/biochimistii/chimistii principali si medicii specialisti de laborator„.

In aceeasi masura, sunt afectati si biologii din invatamantul medical superior trecuti pe o grila asemanatoare, care au doctorate in tara si strainatate si care desfasoara activitati de cercetare concretizate prin studii publicate in reviste internationale„, sustine cercetatorul.

Potrivit acestuia, forma actuala a legii prevede ca biologii, biochimistii si chimistii „vor atinge maximul din grila de salarizare abia in anul 2020, gradual, spre deosebire de medicii de laborator si asistentii medicali, care vor intra pe maxim de salarizare incepand cu luna martie 2018„.

Semnatarii cer si „emiterea unui act normativ prin care aceste ocupatii (biologi, biochimisti, chimisti medicali, specialisti si principali) sa fie asimilate profesiilor medicale„.

Memoriul integral al biochimistilor:

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro