Sari direct la conținut

Medicii de ambulator amenință cu închiderea cabinetelor și plecarea în marile clinici private: CNAS vrea să le plătească, în 2024, doar câțiva lei pe serviciu

HotNews.ro
Medic și pacient , Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com
Medic și pacient , Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com

Medicii specialiști din ambulator amenință cu închiderea cabinetelor care oferă consultații medicale în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate și cu plecarea către marile lanțuri de clinici private. Ei afirmă că nu vor mai putea să susțină, în acest an, funcționarea cabinetelor cu sumele pe care CNAS a anunțat că le va deconta în 2024 – doar 3,3 lei valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie.

În medie, un serviciu medical este plătit cu 3-5-7 puncte, ceea ce înseamnă că medicii vor acorda servicii decontate cu doar 10, 15 sau 20 de lei. Sumele sunt în scădere față de anul trecut. De remarcat însă că un medic poate factura la CNAS mai multe servicii în cadrul unei consultații.

„Dacă nu vom putea să ne susținem cabinetele, vom fi obligați fie să plecăm către multinaționale, unde se plătește consultația sau se plătesc abonamente, fie să trimitem pacienții la spital„, a declarat Corina Chiriță, medic endocrinolog, în cadrul unei conferințe de presă organizată vineri de Colegiul Medicilor din București.

Atât medicii de ambulator, cât și medicii de familie cer Casei de Asigurări de Sănătate renegocierea tarifelor pentru decontarea serviciilor anunțate pentru anul 2024, publicate joi în transparență decizională.

Ei mai spun că, înainte de a organiza eventuale proteste, primul pas va fi să încerce să renegocieze aceste sume cu CNAS.

  • „Ambulatoriul de specialitate este un segment al serviciilor medicale care trebuie dezvoltat, pentru că este una dintre puținele metode prin care putem degreva activitatea din spitale.
  • Suntem aici pentru a ne arăta susținerea fermă pentru renegocierea valorii punctului pe serviciu. Am avut discuții și la nivelul CNAS, am cerut renegocierea de urgență a valorii punctului pe serviciu”, a afirmat președintele Colegiului Medicilor București, Cătălina Poiană.

„Cu aceste măsuri, se va ajunge din nou la un maxim de plecări ale medicilor în străinătate”

Președintele Asociației Medicilor de Ambulator, Cosmin Alexandrescu, spune că, în cazul în care nu se va ajunge la o înțelegere cu CNAS pentru ca valoarea punctului pe serviciu să fie cel puțin la valoarea anului trecut, medicii vor închide cabinetele.

Atât medicii de familie, cât și cei de ambulator acuză, de asemenea, CNAS că a refuzat mereu să negocieze în mod real cu ei și i-ar fi tratat cu lipsă de respect: „Dacă vă convine, bine, dacă nu, la revedere!”.

Medicii spun, însă, că, de data aceasta, nu vor mai ceda: „România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană la cheltuielile pentru sănătate, iar prin aceste măsuri, noi scădem finanțarea. Medicina de ambulator reprezintă segmentul pre-spital și este singura soluție pentru optimizarea costurilor”.

Medicii de familie și cei de ambulator mai spun, de asemenea, că în ultimii ani, s-a reușit o reducere a numărului de medici care pleacă în afara țarii: „Cu aceste măsuri, se va ajunge din nou la un maxim de plecări”.

Care sunt valorile propuse de CNAS

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a publicat, în urmă cu o zi, în transparenţă decizională, valorile punctelor per capita și per serviciu – sumele decontate pentru fiecare pacient înscris în listă (în cazul medicilor de familie) și pentru fiecare serviciu medical oferit – în cazul medicilor de familie și al medicilor de ambulator.

valorile propuse de CNAS:

  • 7,7 lei – valoarea punctului per capita
  • 6,2 lei – valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală primară (medici de familie)
  • 3,3 lei – valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro