Sari direct la conținut

CNAS vrea ca fiecare român să se programeze la o consultație de prevenție la medicul de familie în luna în care s-a născut: „Fiecare asigurat trebuie să înțeleagă că are și drepturi, și obligații”

HotNews.ro
La medic, Foto: Alexander Raths | Dreamstime.com
La medic, Foto: Alexander Raths | Dreamstime.com

​„Dreptul de a avea acces la servicii medicale înseamnă și obligația de a trece pe la medicul tău de familie, în așa fel încât să poți să îl ajuți: asta se face în toate țările civilizate și cred că modelul vest-european poate fi împrumutat și la noi”, a declarat luni președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, care spune că CNAS va derula, începând cu data de 1 martie, o campanie de comunicare către pacienți „în așa fel încât fiecare persoană asigurată să înțeleagă că are și drepturi, și obligații”. Președintele CNAS își dorește creșterea gradului de conștientizare și mai multă prevenție, pentru ca mai puțini pacienți să ajungă la boli grave.

Președintele CNAS își dorește, în esență, să îi convingă pe români să își programeze o consultație de prevenție la medicul de familie în luna din an în care s-au născut: „Mi-aș dori ca pacientul să fie pro-activ și să vină în întâmpinarea medicilor, să vin la medic preventiv pentru consultație – asta înseamnă schimbarea comportamentului de sănătate”, afirmă președintele CNAS.

„Trebuie să înțelegem că suntem și noi responsabili de sănătatea noastră. Într-un sistem cu buget mic alocat, cred că ar fi cazul să devenim pro-activi. Așa cum vin cu copiii, așa vor veni și adulții, pentru că beneficiile vor fi majore. Depistarea la timp unui cancer, există niște pași pe care îi poți face. Consilierea simplă pentru renunțarea la fumat, reducerea cărnii roșii, reducerea cantității de sare, mersul pe jos, hrana, lichidele pe care să le bei – sunt lucrurile care se vor discuta într-un astfel de plan pentru sănătatea fiecăruia. Este un cadou pe care ni-l putem face. Ține de noi”, a declarat Valeria Herdea, de profesie medic de familie.

Foto: Dreamstime.com.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro