Sari direct la conținut

STOICA & ASOCIAȚII a sărbătorit trei decenii de profesionalism și de performanță

STOICA & ASOCIAȚII a sărbătorit trei decenii de profesionalism și de performanță
STOICA & ASOCIAȚII a celebrat împlinirea a 30 de ani de activitate Foto: STOICA & ASOCIAȚII

Societatea de avocați STOICA & ASOCIAȚII a celebrat împlinirea a 30 de ani de activitate în cadrul unui eveniment aniversar organizat pe 4 noiembrie, în sala „Le Diplomate” a Hotelului InterContinental Athénée Palace Bucharest. Peste 300 de invitați – clienți, parteneri, colaboratori și prieteni ai societății – au fost alături de echipa STOICA & ASOCIAȚII, pentru a marca trei decenii de profesionalism, integritate și excelență în practica avocaturii.

Încă din anul 2007, cu ocazia momentelor aniversare, STOICA & ASOCIAȚII acordă Premiul de excelență pentru întreaga carieră juridică, distincție oferită unor personalități remarcabile ale dreptului românesc, în semn de recunoaștere a contribuției lor la dezvoltarea culturii juridice și la consolidarea valorilor statului de drept.

De-a lungul timpului, premiul a fost acordat unor juriști și profesori de prestigiu: prof. univ. dr. Şerban Beligrădeanu (2007), prof. univ. dr. Vladimir Hanga (2008), av. Ion Băcanu (2009), av. Mihail I. Ghiga (2010), prof. univ. dr. Emil Molcuţ (2011), prof. univ. dr. Ion Turcu (2012), prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu (2013), prof. univ. dr. Stanciu Cărpenaru (2014), prof. univ. dr. Liviu Pop (2015), Ana Alexandrina Savin, arbitru (2016), prof. univ. dr. H. C. Nicolae Volonciu (2017), prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan (2018), prof. univ. dr. Raluca Miga Beșteliu (2019), prof. univ. dr. Dan Chirică (2020), prof. univ. dr. emerit Valentin Constantin (2021), prof. univ. dr. Ioan Leș (2022), prof. univ. dr. Camelia Toader (2023) și prof. univ. dr. Flavius-Antoniu Baias (2024).

În semn de recunoaștere a unei opere juridice excepționale și a unei onestități fără sincope, cu ocazia sărbătoririi a 30 de ani de la constituire, STOICA & ASOCIAŢII a hotărât, prin votul unanim al partenerilor, să îi acorde Premiul aniversar pentru opera științifică profesorului universitar doctor Marian Nicolae, de la Facultatea de Drept a Universității din București. “Cu modestie și perseverență, cu pasiune și rigoare, cu vocație enciclopedică și fidelitate față de valorile morale care fundamentează dreptul, Marian Nicolae a elaborat, într-o perioadă de peste trei decenii, o operă juridică impresionantă, prin care s-a impus ca un adevărat savant al zilelor noastre” au argumentat partenerii STOICA & ASOCIAȚII acordarea premiului juridic, în scrisoarea de motivație.

În anul aniversar, STOICA & ASOCIAȚII marchează trei decenii de activitate printr-un proiect editorial special: lansarea volumului colectiv „Dezvoltarea imobiliară și urbanism. Comentarii și studii juridice” coordonat de Andreea Stoica și de Dragoș Bogdan (Managing Partners).

Lucrarea reunește contribuțiile avocaților societății și oferă o perspectivă amplă asupra domeniului proprietății imobiliare și al urbanismului în România – de la protecția constituțională a dreptului de proprietate, la regimul juridic civil, aspecte privind finanțarea și dezvoltarea proiectelor imobiliare, evaluarea proprietăților și soluționarea litigiilor prin mijloace judiciare sau arbitrale.

Prezentat în avanpremieră invitaților la evenimentul aniversar, volumul reflectă statura academică a STOICA & ASOCIAȚII, angajamentul său față de cercetarea juridică profundă și vocația de a contribui la evoluția dreptului în România.

Constituită în anul 1995, STOICA & ASOCIAȚII a câștigat recunoaștere națională şi internațională în lumea dreptului şi a mediului de afaceri, prin întreaga sa activitate de asistență juridică şi de reprezentare a unui portofoliu vast de clienți. De la înființare și până în prezent, avocații din cadrul STOICA & ASOCIAȚII au făcut dovada că sunt o echipă puternică, întemeiată pe respectarea principiilor sale: Fidelitas, Integritas, Fortitudo. STOICA & ASOCIAȚII a dobândit o excelentă reputație națională şi internațională. Performanțele sale profesionale sunt recunoscute în cele mai importante ghiduri juridice: Chambers Europe, Legal 500, WTR 1000, IAM Patent 1000.

Articol susținut de STOICA & ASOCIAȚII