Structura unei revolte in Lumea Araba
Incet, dar aproape sigur, asistam la o a doua revolta araba. Cateva cuvinte despre prima pentru a intelege putin din similaritatile si diferentele intre cele doua. Prima revolta s-a desfasurat intre anii 1916–1918, parte din Primul Razboi mondial si sub o absoluta influenta a Imperiului Britanic, in incercarea lui de a destabiliza Imperiul Otoman, puterea estica a Aliantei Puterilor Centrale. Revolta respectiva a fost condusa de şeicul Hussein bin Ali in vederea câştigării independenţei de sub stapanirea Imperiului Otoman şi crearea unui Califat (stat arab unificat) care s-ar fi întins de la Alepo (Siria) până la Aden (Yemen).
Aceasta revolta s-a terminat prost pentru arabi, ei primind mult mai putin decat au crezut ca vor primi. Marea Britanie promisese în timpul negocierilor că va sprijini independenţa arabilor dacă ei se vor ridica la luptă împotriva otomanilor. Cele două părţi au interpretat în mod diferit prevederile acestei înţelegeri. La încheierea luptelor, Puterile coloniale ale Antantei (Marea Britanie şi Franţa) nu au respectat promisiunile iniţiale şi au împărţit regiunea în conformitate cu Acordul Sykes-Picot, într-un mod care îi dezavantaja pe arabi. În acelaşi timp, situaţia a fost complicată şi de textul Declaraţiei Balfour din 1917, prin care guvernul de la Londra promitea crearea unui „cămin naţional evreiesc” în Palestina. Regiunea Hejaz a Arabiei apusene a devenit un stat independent aflat sub controlul lui Hussein până în 1927, când britanicii au schimbat alianţele şi au sprijinit familia al Saud, ceea ce a dus la încorporarea ei în Arabia Saudită. În acest fel s-a pus capăt a peste 600 de ani de stăpânire a Hashemiţilor (familia regala al regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei) asupra locurilor sfinte ale islamului.
Sa vedem care sunt asemanarile dintre cele doua revolte– cea de atunci si cea care se petrece in zilele noastre. Ambele miscari au un nucleu religios fundamentalist pronuntat, avand in vedere ca miscarea religioasa fundamentalista a primat in organizarea revoltei si mobilizarea maselor populare participante. Atunci referinta a fost wahabismul Saudit, astazi vorbim de unul din mostenitorii directi ai acestuia, “Fratia Musulmana”. In ambele revolte participarea maselor a fost limitata si sporadica, adeziunea masiva facandu-se dupa ce era aproape clar ca revolta are sanse de succes si frica de represiune violenta a scazut. In ambele revolte adeziunea a crescut proportional cu posibilele represiuni. In ambele cazuri libertatile individuale si de grup erau limitate si opozitia asuprita si in sfarsit in ambele cazuri mizeria economica si amenintarile continue cu infometarea au existat, inclusiv o patura extrem de subtire de beneficiari ai regimului si/sau imbogatiti din afaceri si beneficii acordate de acesta.
Din punct de vedere geopolitic, pot fi mentionate jocurile puterilor din zona si o sustinere masiva si directa a uneia din ele, Marea Britanie, care a jucat din punct de vedere politic rolul Statelor Unite de astazi, cand din punct de vedere propagandistic si organizatoric rolul Britaniei a fost preluat acum de Iran. Un alt punct interesant de observat il reprezinta tabuurile acestor evenimente. Nimic spre nord, adica nici un eveniment spre aliatii Teheranului – Siria (in care situatia economica este mai grea decat in Egipt) si Libanul, in care puterea a trecut de facto in mainile aliatului iranian, Hezbollah.
Pana aici similaritatile.Diferentele sunt in primul rand legate de contemporaneitatea in care traim. O patura mult mai consistenta de intelectuali, multi din ei poligloti si scoliti in Vest. O patura mijlocie de beneficiari economici, proveniti din afacerile “globalitatii” in care traim si mult mai multi bani existenti pe pietele respective, proveniti din averile fabuloase ale caror sursa este petrolul arab. Desi revoltele sunt locale, se poate observa deja o tendinta de generalizare si raspandire a fenomenului. Desi mie personal mi se pare ca Statele Unite sau cel putin o parte din administratia Obama are legatura cu aceste proteste, principalele amenintate au fost regimurile considerate “moderate” si pro-occidentale.
Daca atunci constructia protestelor populare a luat aproape un an in prima revolta araba, de aceasta data constructia a luat cam 40 de zile si a inceput in Algeria pe 17 Decembrie 2010. Patru elemente catalizatoare in aceasta revolta: primul este fara indoiala participarea activa a retelei de televiziune Al-Jazeera, proprietatea Qatarului, mai exact a Emirului din Qatar, Hamad bin Khalifa (59), care a semnat pe 24.2.2010 un tratat de aparare cu Iranul, transformand de facto tara in protectorat Iranian. Important de mentionat acest lucru pentru militantii libertatatii presei, care vor putea sa-si dea seama cel fel de libertate si obiectivitate poate avea Al Jazeera in reportajele transmise de la fata locului. Al doilea element catalizator l-au reprezentat fara indoiala retelele sociale Twitter si Facebook, si intr-o masura mult mai masiva prin SMS, pe telefonia mobila in statele respective. Al treilea element catalizator a fost reprezentat de organizarea extraordinara si suportul logistic asigurat de “Fratia Musulmana”, care prin moscheile afiliate Fratiei, a dirijat si a comandat logistica si mobilizarea protestantilor religiosi, inclusiv femei. Ultimul catalizator a fost surpriza totala in care au fost prinse regimurile atacate si faptul ca au reactionat cu o intarziere de 48 de ore in ambele cazuri. Daca in cazul Tunisiei i-a fost fatala lui Ben Ali, in cazul lui Mubarak a fost extrem de aproape de un sfarsit asemanator.
Mentionez faptul – ca majoritatea protestatarilor au fost siguri de la un moment dat ca nu va fi o riposta violenta a armatei a marit enorm numarul celor iesiti in strada. Intr-o postare viitoare ma voi ocupa de statele din Golf si Arabia Saudita.
Cateva mentiuni care trebuie sa ne atentioneze in legatura cu evenimentele probabile in viitor:
1.Conducerile majoritatii statelor arabe din zona sunt batrane, deci in curand vom vedea noi conduceri. Sunt sanse ca tranzitia sa devina sangeroasa, cu amestecul unor puteri globale sau locale.
2.Soarta majoritatii statelor din regiune este strans legata de ceea ce se intampla si se va intampla in zilele urmatoare in Egipt. Un Egipt in haos si slabit este o invitatie pentru un conflict de mari dimensiuni in aceasta regiune.
3.Evenimentele din regiune pot aduce preturile petrolului la cote fara precedent, producand o inflatie devastatoare in occidentul industrializat.
4.Caderea Egiptului in haos va lasa regiunea fara arbitru si va conduce la o confruntare directa si iminenta intre Iran si Israel.
5.Inca nu este clara pozitia si posesiunile politice ale Chinei in regiune, inclin sa cred ca China isi va disputa influenta cu SUA, Uniunea Europeana si Japonia in regiunile vulnerabile, cum ar fi Kuwaitul.
Mai multe intr-un articol viitor.
INTERVIURILE HotNews.ro