Sari direct la conținut

STS spune că, pe timpul votului, au exista atacurile cibernetice de tip DDoS: Toate au fost blocate

HotNews.ro
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) / Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) / Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Pe timpul desfășurării procesului de votare, au fost blocate la nivelul echipamentelor de securitate toate atacurile cibernetice de tip DDoS îndreptate asupra site-ului https://prezenta.roaep.ro, a anunțat Serviciul de Telecomunicații Speciale într-un comunicat de presă.

„Infrastructura IT&C dezvoltată de către STS și utilizată pentru susținerea procesului electoral din 18 mai 2025 a funcționat cu disponibilitate 100%, chiar și în perioade cu trafic intens și cu vârfuri de accesare”, a transmis STS.

Site-ul a atins vârful la ora 21:43, cu peste 300.000 de utilizatori unici simultan, dintre care 83% din țară și 17% din străinătate. Secțiunea cea mai vizualizată de pe site a fost cea privind rezultatele obținute în secțiile de votare. În ziua de votare, utilizatorii au generat peste 216 milioane de refreshuri pe portal, potrivit STS.

„Verificarea dreptului de vot al cetățenilor, cu ajutorul aplicației de pe tabletă, s-a realizat cu rapiditate, în cele mai multe cazuri, în mai puțin de o secundă”, mai meninționează serviciul.

Până la ora 22:00 au fost încărcate 14.446 de procese-verbale, în intervalul orar 22:00-23:00 alte 4.739, iar până dimineața la ora 06:00 au fost trimise toate procesele-verbale semnate de către membrii secțiilor de votare.

INTERVIURILE HotNews.ro