Studenții de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați susțin că sunt împiedicați să participe la alegerea rectorului
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați spun că Senatul Universității din Galați a aprobat calendarul alegerilor pentru rector și celelalte funcții de conducere de la nivelul departamentelor din facultate, dar studenții participă într-o proporție mică. ”Pentru alegerea rectorului, votează doar studenții reprezentanți în Consiliile Facultăților și Senatul Universității, a căror opinie, în UDJG, contează mai puțin de 10% din totalul alegătorilor, în timp ce peste 90% aparține cadrelor didactice titulare și de cercetare”, se arată într-un comunicat trimis HotNews.
Studenții arată că din cauza calendarului alegerilor ei vor fi în imposibilitatea de a vota.
”Având în vedere prevederile Hotărârii de Senat nr.100/16.09.2019, dizolvarea Senatului actual va avea loc în data de 13 decembrie, în contextul în care, în aceeași zi, se va organiza și cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea rectorului, ceea ce înseamnă că reprezentativitatea studenților va fi redusă semnificativ, prin interdicția mascată a acestora de a vota. În plus, constituirea unei alte componențe a Senatului își va produce efectele abia din data de 16 decembrie, determinând astfel o perioadă de 3 zile fără Senat – forul decizional suprem dintr-o universitate, conform legislației în vigoare. Așadar, în contextul încetării activității, studenții reprezentanți în Senatul Universitar își vor ieși din funcție în data de 13 decembrie, pierzându-și automat și dreptul de a vota în turul al doilea de scrutin”, mai arată documentul.
Studenții mai spun că decizia conducerii universității privind calendarul încalcă principiile din Carta Universității „Dunărea de Jos” din Galați care stipulează că „studenţii sunt parteneri; opinia lor, exprimată individual sau prin reprezentanţii pe care îi au în organismele de conducere conform principiului reprezentativităţii, constituie un element de evaluare şi de perfecţionare a activităţii”.
”În același timp, dorim să subliniem lipsa de interes a decidenților din universitate, dovedită prin inexistența unei metodologii funcționale de organizare a alegerilor pentru structurile și funcțiile de conducere, preferându-se doar reiterarea anumitor principii de fond, acestea fiind constituite în alegerile din mandatul precedent”, mai spun studenții.