Sari direct la conținut

Studenții vor merge gratis cu trenul, indiferent de vârstă

HotNews.ro

Senatorii au adoptat în unanimitate, miercuri, o propunere legislativă prin care studenţii de la învățământul superior cu frecvență, indiferent de vârstă, vor beneficia de gratuitate pe transportul feroviar intern, relatează Agerpres. Senatul este cameră decizională, proiectul merge la promulgare.

Până acum, gratuitatea era acordată doar studenților de până la 26 de ani.

„Studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă (licenţă, master, doctorat), în instituţiile de învăţământ superior acreditate, indiferent de vârstă, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern. Instituţiile de învăţământ superior acreditate poartă responsabilitatea legală asupra distribuirii legitimaţiilor de student pentru gratuitate la transport, precum şi asupra eliberării adeverinţelor care să ateste calitatea de student”, stipulează amendamentul adus de către comisia de învățământ din Senatul la propunerea legislativă privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului, iniţiată de parlamentarii PSD Liviu Dragnea, Mihai Tudose, Liviu Pop şi Marcel Ciolacu.

Vezi aici fișa legislativă a proiectului

Prin acest act normativ se mai stabileşte că „fondurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătoreşti executorii, ce au ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învatamânt se asigură prin bugetul de stat de la bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale”, scrie Agerpres.

Astfel, în 2018, se va plăti 5% din valoarea titlului executoriu, iar în 2019 – 10%. În 2020 şi 2021 se va plăti câte 25% din valoarea titlului executoriu, urmând ca în ultimul an de plată, 2022, procentul să fie de 35%.

„Pentru instituţiile de învăţământ superior de stat, plata diferenţelor salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti, plata daunelor-interese moratorii şi a sumelor prevăzute de Legea nr. 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011, se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale. (…) Costurile salariale directe din contractele de cercetare ştiinţifică, inclusiv cele derulate prin Academia Română, din contractele finanţate din fonduri europene sunt aceleaşi cu cele din contractele de finanţare încheiate din fonduri bugetare. Plafoanele în baza cărora se calculează costurile salariale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului’, se mai arată în actul normativ amendat şi adoptat de Senat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro