Studiile în străinătate sunt mai accesibile decât par
Anual, din ce în ce mai mulți români aleg să plece la studii în străinătate, alegând destinații precum Marea Britanie, Olanda, Franța, Italia, Danemarca sau Statele Unite. Acest lucru nu este de mirare în contextul în care universitățile românești au reușit mai degrabă să îngroape calitatea procesului educațional decât să îl dezvolte, determinând un chiar fost Ministru al Educației să recomande tinerilor să plece la studii în străinătate.
Mai mulți dintre tinerii ce sunt interesați de universitățile internaționale se tem să își urmeze visul, considerând că trebuie să treacă printr-un proces complex de admitere, că nu au note suficient de mari sau că trebuie să îndeplinească niște criterii complexe. În realitate, procesul de admitere în străinătate este, de cele mai multe ori, mai simplu decât la universitățile românești, iar criteriul principal este calitatea viitorului student internațional, nu notele pe care le-a obținut până atunci.
Care sunt criteriile pentru acceptarea studenților la universitățile internaționale?
În mod tradițional, dosarul de admitere trebuie să conțină foaia matricolă din anii de liceu sau facultate, ultima diplomă de studii (bacalaureat sau licență), 1-2 scrisori de recomandare de la profesori, rezultatele unui test de limbă pentru limba în care va fi susținut programul (în general, engleză) și un eseu de motivație. Dintre aceste documente, ponderea cea mai mare în decizia de acceptare a studentului la facultate o are eseul de motivație sau interviul dacă există și o astfel de etapă în procesul de admitere.
Eseul motivațional arată interesul pentru domeniul și facultatea aleasă, motivația și curiozitatea. Acestea pot fi susținute prin activități extra-curiculare sau de voluntariat și de cât de mult s-a documentat elevul privind domeniul de interes. Modul în care aplicantul reușește să se „vândă” prin intermediul eseului sau al interviului este de cele mai multe ori mai important decât notele din liceu sau facultate și asta ne-o mărturisesc și reprezentanții universităților din străinătate ce recrutează tineri din România.
„La Coventry University căutam studenți cu pasiune pentru învățare și dorință de a reuși. Vrem să atragem cei mai talentați studenți pentru cursurile noastre, așa că nu vom lua în considerare doar notele. Universitatea crede în a oferi șanse egale tuturor, așa că evaluam motivația, abilitățile și activitatea extra curriculară, uitându-ne la întregul dosar de aplicație, nu numai la note”, a menționat Florizza Martinez, International Officer la Coventry University, responsabilă de procesul de recrutare.
Care sunt notele minime de admitere?
Fiecare universitate internațională are propriile criterii pentru notele minime obținute la examenele de bacalaureat sau licență. Deși percepția tinerilor este că au nevoie de medii peste 8 sau 8,5 pentru a fi admiși e universitățile din străinătate, în realitate poți studia în străinătate și cu medii mai mici, nota minimă acceptată la BAC fiind de 6,5, tinerii fiind plasați în cadrul unor programe de pregătire ce le permite să intre apoi direct în anul doi de facultate mult mai bine pregătiți. Criteriul notei minime arată, încă o dată, accentul pus pe interesul și calitatea studentului, mai mult decât rezultatele la învățătură pentru universitățile aflate constant în topurile academice internaționale.
Un factor hotărâtor în procesul de admitere vor fi și materiile alese pentru bacalaureat sau studiate în timpul facultății. De exemplu, facultățile de inginerie necesită ca viitorii studenți să aibă studii de fizică. Cu toate astea, criteriile diferă de la facultate la facultate, așa că nu te teme să alegi un domeniu nou pentru tine dacă nu l-ai studiat până acum, ca de exemplu Criminology, Game Design sau Advertising. Importantă este motivația și documentarea ta pe acea temă.
Cum poți deveni student internațional chiar dacă nu ai luat BAC-ul?
În unele cazuri chiar și cei care nu au obținut nota minimă la BAC sau nu au neapărat abilități foarte bune de limba engleză pot deveni studenți internaționali prin intermediul programelor de tip Foundation. Astfel, participanții talentați sunt invitați să urmeze un an denumit Foundation Year, în care vor avea timp să exerseze limba străină și să obțină informații specifice necesare pentru accesul la cursurile facultății respective.
Din prima zi de studiu în cadrul acestor programe tinerii vor fi considerați studenți ai facultății, având acces deplin la toate facilitățile: card de student, acces la bibliotecă, cazare la cămin și altele. La finalul primului an, vor fi înscriși direct în anul 2 al programului pentru care au aplicat, fără a trece din nou prin procesul de aplicație.
Nu toate universitățile susțin astfel de programe, așa că va trebui să întrebi reprezentantul universității despre Foundation Years în cadrul procesului de aplicare sau să iei legătura cu un consilier EDMUNDO ce te poate ajuta gratuit cu toate aceste informații.
De exemplu, colegiile Navitas din Marea Britanie oferă opțiunea înscrierii în cadrul acestui an de pregătire și pentru elevii care nu au absolvit proba de bacalaureat. Aceștia vor urma cursuri de engleză (dacă e nevoie), de scriere academică și materii de bază necesare cursului dorit. După terminarea primului an de colegiu, studenții se pot înscrie direct în anul 1 de facultate, fără a fi necesar să reaplice. Mai mult, diplomele obținute la finalul cursurilor vor fi aceleași ca ale studenților care nu au început cu un an de colegiu, ca și în cazul Foundation Years.
Spot Admissions 16-17 iulie 2019: admitere pe loc pentru peste 200 de studenți
Proaspeții absolvenți de liceu care încă nu au decis ce universitate să urmeze în așteptarea rezultatelor de la BAC, absolvenții de facultate sau chiar cei care nici nu luau în considerare studiul în străinătate sunt încurajați să se înscrie la Spot Admissions, sesiunea gratuită de admitere cu răspuns pe loc care va avea loc pe 16 și 17 iulie la sediul Entrepreneurship Academy din București. Există și posibilitatea de a participa la interviu online, pe Skype, sesiune dedicată celor din afara Bucureștiului.
15 universități din Marea Britanie și două din Olanda vin la București pentru a recruta tineri din România ce vor să studieze în străinătate. Universitățile britanice prezente sunt: Anglia Ruskin University, Birmingham City University, Coventry University, NAVITAS, University of Essex, University of Greenwich, University of Hull, University of Middlessex, University of Northampton, University of Plymouth, University of Portsmouth, University of Sunderland, University of West London, University of Westminster și University of Worcester. Lor li se alătură HAN University of Applied Sciences și EA – The Entrepreneurship Academy din Olanda.
Pentru a putea participa la interviurile de admitere, absolvenții trebuie să prezinte foaia matricolă și diploma de bacalaureat sau licență (sau o adeverință, în lipsa lor), alături de dovada examenului pentru limba engleză, în funcție de criteriile necesare facultății la care aplică și un formular de aplicație, care poate fi descărcat de pe site-ul www.spotadmissions.ro.