Studiu: 90% dintre speciile de lemurieni ar trebui sa fie trecute pe Lista Rosie a animalelor pe cale de disparitie
Un grup de specialisti s-a deplasat in Madagascar, singurul loc din lume in care lemurienii traiesc in salbaticie, pentru a evalua sistematic situatia acestor animale si pentru a decide daca este cazul sa fie trecute pe Lista Rosie a Speciilor Amenintate cu Extinctia, relateaza BBC News. In urma analizei, expertii au estimat ca peste 90% din cele 103 specii de lemurieni existente ar trebui sa se regasesca pe aceasta lista.
Dupa lovitura de stat din 2009 din Madagascar, activistii pentru protectia mediului au gasit in mod repetat dovezi de exploatare forestiera ilegala dar si de extinderea practicii de vanatoare a lemurienilor.
Evaluarea realizata de Primate Specialist Group, o retea ce se axeaza pe protectia primatelor din cadrul Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii, a concluzionat ca 23 de specii de lemurieni pot fi incluse in cea mai inalta clasa de pericol a Listei Rosii – „Critic Amenintata”.
Alte 52 de specii au fost clasificate drept „Amenintate”, iar alte 19 „Vulnerabile”.
„Asta inseamna ca 91% din toate speciile de lemurieni sunt evaluate ca incadrandu-se in una dintre categoriile Listei Rosii, intr-un procent mai mare decat orice alt grup de mamifere”, a declarat Russ Mittermeier, presedinte al grupului si presedinte al Conservation International.
Criteriile de inscriere a unei specii intr-una din categoriile Listei Rosii sunt variate. Spre exemplu, daca o specie este catalogata drept in pericol critic, acest lucru poate sa insemne ca mai exista doar 50 de adulti maturi sau ca populatia respectiva a scazut cu 80% peste 10 ani, de exemplu.
In urma unei evaluari din 2008, 8 specii au fost trecute in clasa „Critic Amenintate”, 18 in cagoria „Amenintate” si 14 in categoria „Vulnerabile”.