Studiu: Bărbații care au fumat cannabis prezintă un nivel crescut de fertilitate
Bărbații care au fumat cannabis prezintă un nivel al fertilității cu aproape 30% mai mare comparativ cu cei care nu au folosit acest drog, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetători americani, care recomandă, totuși, prudență în interpretarea concluziilor.
Potrivit autorilor acestui studiu, care s-a desfășurat între anii 2000 și 2017 și la care au participat peste 600 de pacienți ai unei clinici specializate în infertilitate, rezultatele sunt surprinzătoare, relatează Mediafax, citând Bloomberg.
Specialiștii se așteptau să descopere că acest drog afectează nivelul fertilității și numărul spermatozoizilor. În schimb, participanții la studiu care au recunoscut că au folosit acest drog au prezentat un număr mai mare de spermatozoizi pe mililitru de spermă decât cei care nu au fumat cannabis.
Rezultatele studiului nu implică neapărat faptul că folosirea acestui drog poate crește șansele de a deveni părinte, spun autorii studiului, dar și alți specialiști care au comentat concluziile cercetării.
Legătura ar putea fi non-cauzală, respectiv efectul pe care îl are hormonul masculin testosteron atât asupra numărului de spermatozoizi, cât și asupra unor comportamente riscante, precum fumatul de cannabis.
cannabis Coordonatorul studiului, profesorul Jorge Chavarro, unul dintre cercetătorii de top din SUA, de la Școala de sănătate publică Harvard T.H. Chan din Boston, a declarat: „Aceste descoperiri suprinzătoare ne arată cât de puține informații avem despre efectele cannabisului asupra sănătății sistemului reproducător și asupra sănătății în general”.
Rezultatele trebuie să fie interpretate cu prudență și mai sunt necesare alte studii privind efectele consumului de marijuana, a mai spus acesta.