Sari direct la conținut

Studiu: Câte cuvinte trebuie să știți pentru a vorbi o nouă limbă?

HotNews.ro
Elevi la scoala, Foto: Agerpres
Elevi la scoala, Foto: Agerpres

Pentru a afla câte cuvinte trebuie să știți pentru a putea vorbi o a două limbă, cercetătorii au analizat cât de multe cuvinte sunt cunoscute în limba engleză de către nativi. S-a ajuns la concluzia că există în prezent aproximativ 171.146 de cuvinte utilizate în limba engleză, conform dicționarului englez, fără a mai vorbi 47 156 de cuvinte învechite, potrivitBBC.

​Stuart Webb, profesor de lingvistică aplicată la Universitatea din Western Ontario, a studiat procesul de învățare a vocabularului sau, cum mai este numit, achiziția de limbă.

El a descoperit că este extrem de dificil pentru un începător să cunoască tot atâtea cuvinte ca un vorbitor nativ. În mod obișnuit vorbitorii nativi cunosc 15 000 pană la 20 000 de familii de cuvinte în prima lor limbă.

Familia de cuvinte este un cuvânt “rădăcină” și toate celelalte sunt derivate ale sale.

Profesorul Webb a descoperit că oamenii care studiază limbi străine într-un cadru “traditionalist” – de exemplu franceză în Marea Britanie sau engleză în Japonia – se chinuie adesea să învețe mai mult de 2.000 pană la 3.000 de cuvinte, chiar și după ani de studii.

De fapt, un studiu din Taiwan a arătat că, după nouă ani de învățare a unei limbi străine, jumătate dintre studenți nu au reușit să învețe cele 1.000 de cuvinte utilizate cel mai frecvent. Și această este cheia, frecvența cu care cuvintele apar în vorbirea curentă.

Profesorul Webb spune că cea mai eficientă modalitate de a putea învăța și vorbi repede o nouă limbă străină este să alegeți cele 800-1000 de cuvinte care apăr cel mai frecvent și să le rețineți.

Dacă învățati doar 800 dintre cele mai frecvent utilizate cuvinte din limbă engleză, de exemplu, veți putea înțelege 75% din ceea ce se vorbește în viață de zi cu zi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro