Sari direct la conținut

Studiu: Emisiile mondiale de CO2 nu au crescut in 2009, pentru prima data in ultimii 17 ani​

HotNews.ro

Emisiile de dioxid de carbon la nivel mondial au ramas stabile in 2009, incetinirea activitatii industriale in tarile bogate fiind compensata de o crestere a acesteia in China si India, a anuntat Agentia olandeza de Evaluare a Mediului (NEAA) citata de AP.

Potrivit raportului, 2009 esteprimul an de dupa 1992 cand s-a inregistrat o crestere zero a emisiilor de CO2. In 2009, emisiile mondiale de dioxid de carbon au atins 31,3 miliarde de tone, arata documentul. Ele au fost mai mici cu 7%, adica cu 800 milioane de tone in tarile bogate, dar aceasta scadere a fost compensata de o crestere a emisiilor cu 9% in China si de 6% in India.

In China, cel mai mare poluator din lume, a ajuns ca din anul 2000 sa-si dubleze emisiile de CO2 acestea ajungand la 8,1 miliarde de tone.

In India, emisiile de CO2 au crescut cu 50% in ultimii 10 ani, noteaza raportul. Daca, in valoare absoluta China ramane cel mai mare emitator de carbon din lume, SUA emit de trei ori mai mult CO2 pe cap de locuitor decat China, subliniaza raportul.

Studiul NEAA se bazeaza pe informatii provenite de la compania petroliera British Petroleum, de la Agentia Internationala a Energiei si pe cifre ale activitatii industriale obtinute de la Comisia Europeana.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro