Sari direct la conținut

Studiu: Peste 80% dintre adolescenții din zona Moldovei nu discută cu părinții despre începerea vieții sexuale și contracepție

HotNews.ro
Adolescentii nu vorbesc cu parintii lor, Foto: Asociatia Semper Musica
Adolescentii nu vorbesc cu parintii lor, Foto: Asociatia Semper Musica

​82% dintre elevii de liceu din zona Moldovei discută rar sau niciodată cu părinții despre debutul vieții sexuale, iar 89% discută rar sau niciodată despre folosirea unui prezervativ, arată un studiu al Asociației Semper Musica, realizat în 15 licee, pe un eșantion de elevi între 14 și 19 ani.

„Situația adolescentului de astăzi este una în care părintele este mai puțin dispus și curajos să vorbească despre subiecte precum debutul vieții sexuale, sarcină sau folosirea corectă a unui prezervativ. În situația în care părintele nu discută cu copilul lui adolescent, iar profesorii se tem să nu aibă probleme sau să nu fie penibili, singura sursă de informație care le rămâne tinerilor este internetul și cercul de prieteni. Din păcate, nici una, nici cealaltă nu sunt întotdeauna surse de încredere, de aceea studiul nostru ar trebui să fie un apel pentru toți părinții să ia atitudine”, spune Alexandru Gheorghiu, Președintele Asociației Semper Musica.

Studiul face parte din proiectul finanțat de Fundația Orange „Stand-up: educație pentru prevenirea HIV”, în cadrul căruia aproape 5.000 de tineri din județele Iași și Botoșani au beneficiat de sesiuni gratuite de informare despre virusul HIV, bazate pe informații medicale și instrumente de stand-up comedy.

Cercetarea realizată anul trecut în perioada septembrie-decembrie a arătat că sesiunile de educație pentru sănătate au crescut cu 10% numărul elevilor care au declarat că utilizarea prezervativului este foarte importantă atunci când au un contact sexual, față de cei 78% care susțineau acest lucru inițial.

La finalul acestor cursuri, elevii au putut să identifice mai ușor factorii de risc care conduc la transmiterea virusului HIV, au învățat să se protejeze și au înțeles ce reprezintă un pericol și ce nu atunci când interacționează cu persoanele infectate, ceea ce le-a crescut înțelegerea și toleranța față de acestea.

Proiectul a câștigat una dintre finanțările de 32.000 lei oferite de Fundația Orange prin concursul „Susține un ONG!”, alături de alte proiecte de sănătate, mediu, dezvoltare comunitară etc, prin care angajații Orange sunt încurajați să propună și să coordoneze, alături de un ONG partener, proiecte de filantropie în care cred.

Asociația Semper Musica este una dintre cele mai active organizații din România, din domeniul prevenirii HIV, cu activitate în peste 29 de comunități din țară.

În 4 ani de activitate în domeniul prevenirii HIV, Asociația Semper Musica a informat direct, legat de infecția cu HIV și contracepție, peste 20.000 de liceeni și tineri, peste 2000 de tineri de la nivel național beneficiind de consiliere specifică online și gratuită.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro