Sari direct la conținut

SUA: Barack Obama si John McCain, castigatorii alegerilor preliminare de marti

HotNews.ro

Barack Obama a castigat alegerile preliminare in Washington D.C si in doua state invecinate, insa lupta cu Hillary Clinton ramane deschisa. La republicani, John McCain si-a consolidat statutul de favorit, transmite CNN.

Barack Obama este invingatorul unei noi runde a alegerilor primare democrate organizate in capitala federala Washington D.C. si in statele vecine, Virginia si Maryland. El obtine astfel voturile a inca 168 de delegati pentru Congresul Partidului Democrat din vara, insa lupta pentru obtinerea nominalizarii la prezidentiale este in continuare stransa cu principalul contracandidat, Hillary Clinton.

Senatorul Obama a afirmat marti seara, la un miting electoral desfasurat in Madison (Wisconsin), ca „desi am castigat in Washington, D.C., aceasta miscare nu se va opri pana cand nu se va produce o schimbare in Washington, D.C., iar in aceasta seara suntem pe drumul nostru”.

„In acest moment, criticii nu mai pot afirma ca speranta noastra este falsa – am castigat estul si vestul, nordul si sudul, intreaga tara”, a declarat senatorul de Illinois.

In tabara republicana, castigator detasat este senatorul John McCain, care si-a consolidat astfel pozitia de principal candidat al acestui partid.

Potrivit unei numaratorii realizate de Associated Press, in urma alegerilor de marti, numarul delegatiilor pentru fiecare candidat este urmatorul:

Partidul Democrat (2.025 de delegati necesari pentru a obtine nominalizarea):

Barack Obama – 1223

Hillary Clinton – 1198

John Edwards – 26

Partidul Republican (1.191 delegati necesari pentru obtinerea nominalizarii)

John McCain – 821

Mitt Romney – 282

Mike Huckabee – 241

Ron Paul – 14

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro