Sari direct la conținut

SUA ia în calcul a treia doză de vaccin anti-Covid pentru americanii cu imunitatea scăzută

HotNews.ro
Anthony Fauci, Foto: Hotnews
Anthony Fauci, Foto: Hotnews

Persoanele care urmează tratamente ori au patologii ce afectează sistemul imunitar ar putea avea nevoie de o a treia doză de vaccin anti-COVID-19, a declarat duminică expertul american în boli infecţioase Anthony Fauci, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

”Pacienţii cu transplant, cei care fac chimioterapie pentru cancer, care suferă de boli autoimune sau urmează tratamente imunosupresoare, aceştia sunt printre cei care, dacă va fi o doză de consolidare, ceea ce probabil se va întâmpla, vor fi printre cei mai vulnerabili care o vor primi”, a precizat Fauci într-un interviu acordat postului CNN.

El a mai menţionat că, din cauza răspândirii tot mai intense a variantei Delta a coronavirusului în SUA, autorităţile americane evaluează şi o posibilă înăsprire a regulilor pentru purtarea măştii în cazul persoanelor vaccinate anti-COVID-19.

Menţionând studiile ce arată că imunitatea anti-COVID-19 a persoanelor vaccinate pare să diminueze, Fauci a anunţat că responsabilii americani din sectorul sanitar examinează în prezent datele pentru a determina când ar fi nevoie de administrarea unei a treia doze de vaccin de consolidare. ”Este o situaţie dinamică. Lucrul este în desfăşurare, evoluează la fel ca în multe alte zone ale pandemiei”, a explicat expertul american.

Ministerul Sănătăţii israelian a anunţat o scădere a eficacităţii vaccinului Pfizer-BioNTech în prevenirea formelor simptomatice de COVID-19, dar schema completă cu două doze din acest ser este în continuare foarte eficientă în prevenirea formelor severe. Constatarea privind diminuarea eficacităţii vaccinului coincide cu răspândirea variantei Delta, devenită dominantă în Israel.

În această ţară a treia doză de vaccin este deja în curs de administrare persoanelor imunocompromise, inclusiv celor care au avut un transplant de inimă, plămân, rinichi sau ficat, precum şi pacienţilor care primesc chimioterapie.

În SUA, cele mai puternice creşteri ale cazurilor de COVID-19 au fost observate în statele cu rate reduse de vaccinare. Astfel, Florida, Texas şi Missouri însumează circa 40% din cazurile de infectare la nivel naţional, Florida singură înregistrând circa o cincime din infectările de pe ansamblul SUA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro