Sari direct la conținut

SUA: Mike Pompeo, primul secretar de stat american care va vizita o colonie israeliană (media)

HotNews.ro
Mike Pompeo, Foto: REX / Shutterstock Editorial / Profimedia
Mike Pompeo, Foto: REX / Shutterstock Editorial / Profimedia

Mike Pompeo este primul secretar de stat al SUA care va vizita una dintre coloniile israeliene din Cisiordania ocupată, vizită care va surveni săptămâna viitoare, potrivit unor informaţii publicate joi, relatează AFP, preluată de Agerpres.

El se va deplasa la Psagot, la nord de Ierusalim, menţionează ziarul israelian Haaretz şi site-ul de ştiri Axios şi va fi de asemenea primul şef al diplomaţiei americane care va vizita platoul Golan, a cărui anexare de către Israel a fost recunoscută de către preşedintele Donald Trump.

Departamentul de Stat al SUA nu a confirmat aceste informaţii imediat, dar a anunţat marţi că Mike Pompeo va efectua o vizită în Israel şi se va întâlni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Vizita secretarului de stat american în Israel survine cu două luni înainte de învestirea preşedintelui ales al SUA, Joe Biden.

În trecut, democratul a criticat coloniile israeliene, considerate ilegale în baza dreptului internaţional, şi s-a angajat să intensifice eforturile diplomatice care vizează crearea unui stat palestinian.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro