Sari direct la conținut

SUA: Oakland lansează venitul garantat pentru populaţia de culoare şi cea amerindiană

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

​Oraşul californian Oakland va lansa în curând un program pilot privind venitul garantat pentru familiile sărace, care îi vizează în principal pe locuitorii afro-americani şi populaţia amerindiană, informează AFP, preluată de Agerpres.

În cadrul programului inspirat de experiment cu „venitul universal” care au avut loc deja în SUA, aproximativ 600 de familii din Oakland vor putea primi un cec lunar de 500 de dolari timp de cel puţin 18 luni, fără nicio condiţie, a precizat primarul oraşului, Libby Schaaf.

Acest venit de bază garantat va fi rezervat celor mai sărace familii, care au în întreţinere cel puţin un copil, dar mai ales „familiilor de culoare”, a explicat primarul.

„Ne concentrăm asupra persoanelor de culoare deoarece există un decalaj mare de bogăţie în Oakland bazat pe rasă. Veniturile (medii) ale albilor sunt de trei ori mai mari decât veniturile medii ale negrilor. Iar la nivel naţional diferenţa în ceea ce priveşte patrimoniul este de la unu la zece”, a menţionat primarul oraşului într-un interviu acordat miercuri CBS.

Programul va fi, de asemenea, deschis familiilor fără adăpost şi celor fără acte.

După verificarea îndeplinirii criteriilor, alocarea acestei indemnizaţii va fi făcută prin tragere la sorţi.

Beneficiarii vor putea cheltui suma – neimpozabilă – după cum consideră de cuviinţă, fără condiţii sau controale, au insistat promotorii proiectului, finanţat exclusiv din donaţii.

„Ştim că sărăcia este complexă, dar este vorba de o soluţie simplă şi credem că este timpul să devină o politică la nivel federal”, a argumentat Libby Schaaf.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro