SUA: Omicron "se dezlănţuie" în întreaga lume, avertizează Anthony Fauci
Renumitul om de ştiinţă american Anthony Fauci, consilierul Casei Albe pentru criza sanitară, a avertizat duminică că varianta Omicron a COVID-19 „se dezlănţuie” în întreaga lume, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la numărul de americani încă nevaccinaţi, scriu AFP și Agerpres. „Acest virus este extraordinar”, a spus Anthony Fauci la postul CNN, referindu-se la viteza sa de răspândire. „Va prelua conducerea” şi „vom avea câteva săptămâni sau luni grele pe măsură ce ne apropiem de iarnă”, a subliniat omul de ştiinţă.
„Se răspândeşte foarte repede, literalmente în lumea întreagă şi fără îndoială în ţară noastră”, a adăugat el la canalul ABC, îngrijorat că aproape 50 de milioane de americani eligibili sunt în continuare nevaccinaţi.
„Când aveţi acel nivel de vulnerabilitate şi aveţi un virus ca Omicron care se răspândeşte atât de repede, este foarte probabil ca în unele regiuni ale ţării să vedem o presiune importantă asupra sistemului spitalicesc, precum şi asupra lucrătorilor din sănătate care vor fi epuizaţi din această cauză”, a spus el, îndemnându-i pe americani să se vaccineze şi să primească doza de rapel.
Virusul „se dezlănţuie în lumea întreagă, într-adevăr”, a insistat el la NBC.
Varianta Omicron se răspândeşte cu viteză maximă în toată lumea, conducând la restricţii în numeroase ţări, cum ar fi un lockdown în Ţările de Jos.
Duminică, senatorii americani Elizabeth Warren şi Cory Booker, foşti candidaţi la primarele democrate pentru alegerile prezidenţiale din 2020, au scris fiecare pe Twitter că au fost testaţi pozitiv la COVID-19 şi prezintă simptome benigne, în timp ce au fost vaccinaţi şi au primit doza de rapel. Ei nu au precizat dacă infecţia a fost provocată de varianta Omicron.
Pandemia a făcut peste 5 milioane de morţi în întreaga lume de când biroul OMS din China a raportat despre apariţia bolii la sfârşitul lunii decembrie 2019. Statele Unite ale Americii sunt ţara cea mai îndoliată, cu peste 800.000 de decese.