SUA plănuiesc să trimită trupe militare în Arabia Saudită, într-un moment de mari tensiuni în relația cu Iranul
Administrația Trump se pregătește să trimită 500 de soldați în Arabia Saudită, pentru a întări legăturile militare cu regatul din Asia de Vest, în timp ce relațiile dintre statul american și Iran devin din ce în ce mai tensionate, scrie New York Post.
Trupele vor fi trimise la o bază aeriană localizată într-un deșert din estul capitalei Raid, potrivit celor de la CNN, care citează doi oficiali anonimi.
Planul de detașare apare într-un moment în care SUA continuă să răspundă la episodul în care o dronă americană a fost doborâtă de Iran. SUA a anunțat și că va trimite 1000 de cadre militare în regiune, după ce două nave petroliere din Golf au fost atacate, guvernul american dând vina pe forțele iraniene pentru acest atac.
„Atacurile iraniene recente validează informațiil credibile pe care le-am primit referitoare la comportamentul ostil al forțelor Iranului”, a declarat Pat Shanahan, secretarul Apărării, în luna iunie.