SUA: Sancțiune record pentru banca Wells Fargo – 3,7 miliarde de dolari
- Redactia Hotnews
Biroul pentru Protecţia Financiară a Consumatorului din SUA a impus marţi băncii Wells Fargo & Co cea mai mare sancţiune civilă aplicată vreodată de instituţie, ca parte a unui acord de 3,7 miliarde de dolari, pentru gestionarea defectuoasă pe scară largă a împrumuturilor auto, ipotecare şi a conturilor bancare, transmite Reuters.
Organismul de supraveghere a consumatorilor a ordonat băncii să plătească o penalitate civilă de 1,7 miliarde de dolari şi alte 2 miliarde de dolari pentru a remedia peste 16 milioane de conturi de clienţi afectate de încălcări, a declarat instituţia într-un comunicat.
Banca a perceput ilegal comisioane şi dobânzi pentru împrumuturile auto şi creditele ipotecare, a reţinut maşinile în mod greşit şi a impus comisioane ilegale de descoperire de cont, printre alte aspecte, a spus CFPB.
”Wells Fargo este o corporaţie recidivistă care expune o treime din gospodăriile americane în pericol. Suntem îngrijoraţi de faptul că lansările de produse ale băncii, iniţiativele de creştere şi alte eforturi de creştere a profiturilor au întârziat reforma necesară”, a declarat directorul CFPB, Rohit Chopra, jurnaliştilor.
El a adăugat că autorităţile de reglementare ar trebui să ia în considerare dacă să aplice limitări suplimentare băncii dincolo de plafonul de active de 1.950 de miliarde de dolari impus de Rezerva Federală a SUA în 2018, despre care preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a spus că va rămâne în vigoare până când problemele companiei vor fi rezolvate.
Wells Fargo a spus că acordul va rezolva problemele care erau nesoluţionate de câţiva ani şi a menţionat într-o declaraţie că ”a accelerat acţiunile corective şi remedierea” din 2020.
Amenda pentru Wells Fargo este cea mai recentă dintr-o serie de acţiuni care subliniază postura mai agresivă a CFPB sub administraţia preşedintelui Joe Biden.
Combaterea recidivei corporative a devenit o prioritate cheie în timpul preşedintelui Joe Biden, care a intrat la Casa Albă la începutul anului 2021.
Anul trecut, Departamentul de Justiţie a lansat o serie de schimbări de politică menite să descurajeze mai bine abaterile repetate. (News.ro)
(Foto articol: ©Andrew Cline|Dreamstime.com)