SUA și Brazilia au încheiat un acord pentru dezvoltarea regiunii amazoniene
SUA și Brazilia au ajuns la un acord de promovare a sectorului privat pentru dezvoltarea regiunii amazoniene, în cadrul unei întâlniri care a avut loc vineri, la Washington, scrie BBC.
Cele două părți au promis un buget de 100 de milioane de dolari pentru conservarea biodiversității în zonele controlate de sectorul privat.
Ministrul de Externe al Braziliei susține că deschiderea pădurii tropicale la dezvoltarea economică este singura cale de a o proteja. De asemenea, Ernesto Araujo a răspuns criticilor aduse Braziliei pentru felul în care a gestionat incendiile recente, spunând reporterilor din Washington că acuzațiile conform cărora țara sa „nu a reușit să facă față provocărilor” sunt false.
Vineri, Finlanda a solicitat țărilor UE să ia în considerare oprirea importului de vite și de soia din Brazilia, pentru a pune presiune pe aceasta, să ia măsuri în legătură cu incendiile.
Secretarul de stat Mike Pompeo a declarat că fondul de investiții pentru biodiversitate va sprijini afacerile din zonele greu de accesat din pădurea tropicală.